Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scumpirile la energie afectează sălile de fitness. Benzile de alergat şi bicicletele, mari consumatori de curent

La sală nu se ard doar caloriile, ci se consumă şi mult curent. Scumpirile la energie din ultima perioadă afectează şi sălille de fitness. Facturile s-au majorat cu aprozimativ 30%, iar pentru a face faţă, administratorii au crescut preţul la abonamente.

de Alin Stan

la 28.10.2022 , 21:48

Cei mai mari consumatori de curent din sălile de fitness sunt benzile de alergat, bicicletele şi saunele. Managerii acestui tip de spaţii sunt din ce în ce mai încordaţi din cauza facturilor. 

"Facturile au crescut undeva cu 20-30% faţă de anii precedcenţi, însă nu renunţăm, suntem aici să ne facem treaba. Oamenii vin la sală şi sunt motivaţi să continue. Avem un program non-stop, iar în sală nu se sting luminile niciodată", a declarat Costel Cosloc, administratorul unei săli de fitness.

Într-o sală de fitness sunt cel puţin 10 benzi de alergat. În medie, un astfel de aparat consumă circa 2 KWh. Deşi vremea bună de afară le permite să facă economie la energie, administratorii sălilor de sport se tem de cum vor arăta facturile la iarnă. 

Vezi și

Iarnă grea pentru administratorii sălilor de fitness

Pe acelaşi subiect

"O să crească şi consumul la curent, pentru că vom avea nevoie de căldură şi va trebui să alimentăm cumva, dar nu ne oprim aici. Ne mai mişcăm, mai facem antrenament şi ne încălzim mai tare", a mai spus Costel.  

"Consumul unei săli folosite la capacitate medie ajunge la 600 de KWh consum pe lună, ceea ce, din calculele noastre, ţinând cont de preţurile actuale la energie electrică, sunt deja nişte costuri considerabile", a transmis expertul în energie Adrian Vintilă.

Un abonamenet la sală costă aproximativ 180 de lei pe lună, fără antrenor personal. În cazul celor care vor şi un trainer sportiv sau saună, costurile pot ajunge chiar şi la 250 de euro pe lună. Mişcarea în aer liber rămâne cea mai ieftină şi la îndemână variantă pentru cei care vor să se menţină în formă, dar nu îşi permit un abonament la sală. 

Alin Stan Like

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Scumpirile la energie afectează sălile de fitness. Benzile de alergat şi bicicletele, mari consumatori de curent