Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Romprest anunță că e pregătită să ridice gunoaiele din Sectorul 1, dacă Primăria plătește facturile restante din acest an

Romprest anunţă că e pregătită să recupereze în 36 de ore restanţele privind ridicarea gunoiului şi cere Primăriei Sectorului 1 să indice locul în care autgunoierele să descarce deşeurile „pentru a reintra în program normal de colectare”.

de Redactia Observator

la 05.06.2021 , 18:39

gunoaie Romprest cere achitarea facturilor restante din acest an, pentru a colecta rapid gunoaiele din Sectorul 1 - Shutterstock (imagine ilustrativă)

Firma de salubritate Romprest, aflată în mijlocul un scandal cu administraţia locală a Sectorului 1 al Capitalei după ce nu a mai ridicat deşeurile din acest sector solicitând plata facturilor restante, anunţă că este pregătită „să intervină cu tot efectivul” şi a solicitat public, sâmbătă, administraţiei locale să indice locul în care autogunoierele să descarce deşeurile pentru ca acestea să fie eliberate de încărcături şi „pentru a reintra în program normal de colectare”. 

„Compania Romprest Service SA dezminte informaţia vehiculată de membri ai USR PLUS în mass-media conform căreia staţiile de sortare au fost deschise in urma unei intervenţii miraculoase a primarului Clotilde Armand. Staţiile de sortare sunt închise pentru deşeurile generate de Sectorul 1, pentru neplata de către Primărie a datoriilor scadente pentru prestaţii din perioada iulie 2020-martie 2021. Solicităm Autorităţii contractante, prin primar sau un reprezentant mandatat legal, să ne indice cu celeritate, locul în care să descărcăm deşeurile colectate care sunt încărcate în toate autogunoierele şi autoutilitarele Romprest alocate serviciului, pentru a putea elibera autospecialele blocate în aşteptare la staţie şi a reintra în program normal de colectare”, a transmis firma de salubritate într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă.

Solicitarea este făcută în contextul în care firma susţine că sâmbătă,  5 iunie 2021, sortatorii nu sunt plătiţi de către Primărie şi refuză să mai primească deşeurile din sectorul 1. Oficialii firmei se declară „pregătiţi” să intervină „cu tot efectivul” şi in 36 de ore să colecteze deşeurile din tot Sectorul 1 şi să recupereze restanţele atât în ceea ce priveşte deşeurile ridicate de la locuitori cât şi de la instituţiile publice.

Articolul continuă după reclamă

„Prin achitarea imediată de către Autoritate a facturilor care au fost refuzate la plată numai în cursul acestui an, se vor putea plăti operatorii de sortare şi se va reveni în regim normal de funcţionare. Autorităţile centrale şi locale, autorităţile de reglementare şi control, prefectul capitalei, presa şi mai ales populaţia, trebuie să înţeleagă că în acest moment Romprest este în executarea integrală a contractului, poate si vrea să colecteze, dar are toate capacităţile de colectare şi transport alocate pline cu deşeuri”, mai transmite operatorul de deşeuri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Romprest anunță că e pregătită să ridice gunoaiele din Sectorul 1, dacă Primăria plătește facturile restante din acest an