Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Preţul lemnelor îi arde pe români la buzunar. Cât scoate o familie din portofel pentru a-şi asigura încălzirea locuinţei

Vă spuneam la Observator, zilele trecute, că nu numai gazul, dar şi lemnele pentru sobă au cunoscut creşteri mari ale preţului. Vedem acum şi consecinţele. Milioane de familii depind de lemn pentru a-şi încălzi locuinţa şi cine nu a apucat să-şi facă stocuri până acum, s-a trezit în situaţia de a plăti aproape dublu faţă de anul trecut.

de Redactia Observator

la 30.09.2021 , 08:20

Omul gospodar îşi face iarna car şi vara ... cumpără lemne. Cine n-a apucat să facă asta are acum o problemă. Preţul lemnului de foc a crescut atât de mult, încât oamenii se tem că vor îngheţa de frig în case la iarnă. "Lemnele sunt foarte scumpe. M-au costat 50 de milioane de lei toate lemnele, curentul foarte scump. Pensia este mică de tot, nu putem face faţă", spune Ion Gingiu.

Dacă anul trecut un metru cub de lemn pentru foc era în jur de 300 de lei, anul acesta preţul se ridică la peste 500 de lei. 

Reporter: Pentru o iarnă, un român scoate din buzunar? 

Vezi și

Ion Gioancă, proprietar depozit: 4.500 de lei la 10 metri cubi, să zicem pentru o familie care se compune din 3-4 persoane.

Pe acelaşi subiect

Preţuri mai mari comparativ cu anul trecut

Mult prea mult pentru oamenii cu buzunarele deja golite de toate celelalte scumpiri din ultima vreme. "Să mă împrumut undeva să pot să-i dau pe parcurs, altfel nu merge. Nu se poate. Acum trebuie să-i dau poate în două trei rate, dacă pensia e mică, mă înţelege omul", spune Ion Gingiu

Cei care nu s-au aprovizionat deja riscă să intre în iarnă pe uscat, în condiţiile în care acum sunt foarte multe solicitări, iar oferta e slabă.  "Odată cu apropiere sezonului rece, populaţia incepe sa isi procure lemnele de foc intr-un ritm foarte rapid. La ora actuală mai avem disponibil pe stoc un volum de 3.600 de m cubi", spune Ovidiu Cârstoc, director Direcţia Silvică Gorj.

În prezent 40% dintre locuinţele din România sunt dependente de lemn de foc pentru a se încălzi, iar în mediul rural opt din zece case se încălzesc la sobă. Cu toate acestea, prin PNRR, România s-a angajat faţă de autorităţile europene că va renunţa de tot la încălzirea cu lemn, până la sfârşitul anului 2023.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Preţul lemnelor îi arde pe români la buzunar. Cât scoate o familie din portofel pentru a-şi asigura încălzirea locuinţei