Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Podul Grant, închis pentru lucrări. Câte ore stau şoferii în traficul paralizat: "E un drum până la mare!"

Au început de astăzi lucrările pe Podul Grant, iar restrcţiile au dat peste cap circulaţia în aproape tot oraşul. Oamenii nu au mai reuşit să-şi lase copiii la grădiniţă sau să ajungă la serviciu. Un drum prin oraş s-a întins pe trei ore, cât o călătorie până la mare. Ca să fie coşmarul complet, a mai şi plouat. Reprezentanţii Primăriei îşi cer scuze pentru situaţie şi le recomandă oamenilor să meargă cu autobuzul sau tramvaiul.

de Andreea Milea

la 16.10.2023 , 20:09

Haosul s-a instalat încă din zorii zilei în zona Podului Grant. "Infernal este infernal! E inadmisibil asa ceva. E foarte rău", spune un curier. "Groaznic, o să facem cel puţin dublu", crede un trecător. "Plec cu copilul la 6 jumate să ajung la 8 la şcoală. Nu se poate aşa ceva, e strigător la cer", se plânge un părinte. "Deci dacă la ora asta e aşa, mă gândesc că mai târziu o să fie un dezastru total", adaugă un bucureştean.

Trafic paralizat la Podul Grant

La opt dimineaţa, cozile se întindeau pe kilometri întregi. Locuitorii din Militari sau Drumul Taberei au făcut chiar şi trei ore pe drum până unde au avut treabă. Abia după ora 13 s-a ciruclat mai bine. "Două ore. Am înţeles că o să dureze foarte mult. 5 luni? Vai de capul meu. Nu o mai luăm pe aici. Nu mai am (n.r. combustibil). La primul peco o să alimentez", povesteşte un şofer. "Din Drumul Taberei am făcut 3 ore. E un drum până la mare. Asta e. Ce poţi să mai zici?", se întreabă altcineva.

Vezi și
  • Reporter: Aveţi timp să vă machiaţi în coloana asta?
  • Şoferiţă: Da da ! 
  • Reporter: De cat timp staţi?
  • Şoferiţă: De vreo 20 de minute.
  • Reporter: Şi mai aveţi ceva de stat.
  • Şoferiţă: Da, o să întârzii la birou, dar asta e. 
Pe acelaşi subiect

Cât stau şoferii blocaţi în trafic

"Aşa se circulă pe artera de lângă Podul Grant de mai bine de 4 ore. Şoferii spun că au pierdut pe această porţiune de câteva sute de metri mai bine de 40 de minute", arată Andreea Milea, reporter Observator.

Şi linia de tramvai de pe acelaşi sens a fost închisă. Dar tot s-a ciruclat mai bine decât cu maşina. "Groaznic. Trebuia să fiu la 9 la serviciu şi este 10 şi sunt încă în trafic. Deci drum de 10 minute, sunt pe el de două ore. De la Gorjului până aici. Plecată de la 08:10", spune o şoferiţă.

Circulaţia autobuzelor a fost dată peste cap. "La ora 7 am plecat din cartier. Este ora 10. Trei ore şi încă mai avem. O oră jumătate (n.r. dura) tot traseul", spune un şofer STB. "Uitaţi cum se merge: încet, foarte încet şi pâş, pâş. Lucrările astea trebuiau făcute în vară, când lumea era în concediu... Iarna ne apucăm să facem poduri", adaugă el. 

Muncitorii s-au apucat de lucru pe ploaie

Şi chiar dacă a plouat, muncitorii s au apucat de treabă. "În timp ce şoferii îşi pierd răbdarea în trafic, constructorul a început deja să decoperteze primul strat de asfalt. Şantierul este programat să dureze 5 luni aici, însă în funcţie de ce probleme vor găsi în timpul lucrărilor, acest termen se poate prelungi", transmite Andreea Milea, reporter Observator.

După prima zi, reprezentanţii primăriei se gândesc deja să să renunţe la o parte din restricţii, mai exact să redeschidă una din cele două benzi închise. 

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Podul Grant, închis pentru lucrări. Câte ore stau şoferii în traficul paralizat: "E un drum până la mare!"