Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Paşte 2022. Tradiţia gărzilor la mormântul Mântuitorului, o datină respectată cu stricteţe în Banatul Montan

În Vinerea Neagră, în Banatul Montan se respectă o tradiţie veche de când lumea. În noaptea de vineri spre sâmbătă, bisericile rămân deschise toată noaptea, iar la mormântul lui Iisus - amenajat în mijlocul bisericii - stau de pază tineri îmbrăcaţi într-un port special. Aceştia au datoria de a păzi masa pe care se află Sfântul Epitaf, reprezentând punerea în mormânt a lui Iisus Hristos. 

de Redactia Observator

la 23.04.2022 , 09:06

Tradiţia gărzilor la mormântul Mântuitorului a fost la un pas să se piardă.

Gheorghe Bibi, localnic: Începând de anul trecut, un băiat de aici din Bozovici care şi-a dat interesul, a refăcut gazda la de pază la mormântul Mântuitorului şi iată că e al doilea an de când există.

Sfântul Epitaf este păzit trei zile și trei nopți

Vezi și

Cei 10 tineri se îmbrăcă în port popular și vin să păzească Sfântul Epitaf - ce reprezintă Mormântul lui Hristos - trei zile și trei nopți, până la Înviere. 

Pe acelaşi subiect

Laurenţiu Călinescu: Este o gardă care se face în schimburi, vin asigurate 2 ore de câte doi băieţi care păzesc mormântul. 

Mario: Eu sunt elev la seminarul ortodox din Caransebeş şi am luat obiceiul să păstrăm tradiţiile, să nu se piardă obiceiurile, ca înainte când s-au pierdut.

Afară, în curtea bisericii, copiii și tinerii se întrec în a bate toaca – semn care prevestește Învierea Domnului. Tinerii de aici s-au fălit întotdeauna cu meleagurile în care s-au născut şi încearcă să ducă mai departe toate tradițiile și obiceiurile din trecut, înclusiv pe cea a Gărzii Mântuitorului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Paşte 2022. Tradiţia gărzilor la mormântul Mântuitorului, o datină respectată cu stricteţe în Banatul Montan