Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto O boală teribilă îi distruge corpul lui David, un bebeluş de doar 9 luni. Micuţul are nevoie de tratament urgent în Spania, dar costurile ajung la 90.000 de euro

Un bebeluş de doar 9 luni are nevoie urgentă de tratament în Spania, după ce a fost diagnosticat cu o boală care îi pune în pericol viaţa. Micuţul suferă de epidermoliză buloasă, o afecţiune rară a pielii, care are consecințe devastatoare asupra corpului, deoarece afectează articulațiile, dantura, ochii, unghiile, ducând chiar la malformații ale membrelor.

de Redactia Observator

la 10.08.2023 , 18:07

O boală teribilă îi distruge corpul lui David, un bebeluş de doar 9 luni. Micuţul are nevoie de tratament urgent în Spania, dar costurile ajung la 90.000 de euro O boală teribilă îi distruge corpul lui David, un bebeluş de doar 9 luni. Micuţul are nevoie de tratament urgent în Spania, dar costurile ajung la 90.000 de euro - Facebook/Impreuna il scapam pe David de atata suferinta

Mama băieţelului a creat o pagină de donaţii pe Facebook, acolo unde a spus şi povestea cruntă prin care familia ei este nevoită să treacă. Din păcate, în România nu s-a găsit nicio soluţie pentru a putea fi tratat, aşa că mama a apelat la medicii din străinătate.

Minunea pare că a venit din Spania, însă totul are un cost. Medicii de la spitalul Sant Joan de Deu, unde există o secție specializată în epidermoliza buloasă, au trimis o factură proformă de 85.905 euro, o sumă pe care familia nu o poate suporta decât cu ajutorul donaţiilor. 

"Oare vă puteți imagina? Să-l văd cum suferă, cum urlă de durere, și să nu pot face nimic. David are răni care sângerează în interior, pe esofag, nu poate înghiți, și-l hrănesc printr-un tub ca să nu moară de foame. Medicii m-au avertizat că va rămâne curând fără degete din cauza rănilor. Complicații care îl pot ucide pot apărea oricând. Nu pot exprima cât de grav este", a mărturisit mama lui David, într-un mesaj postat pe Facebook.

Articolul continuă după reclamă

O rază de speranţă vine din Spania

"O rază de speranță a apărut în viața noastră acum. Am aflat că în Spania, la celebrul spital Sant Joan de Deu, există o secție specializată în Epidermoliza buloasă. Nu puteam să cred, în sfârșit, am găsit pe cineva care ne poate ajuta bebelușul. În sfârșit!

Le-am trimis dosarul medical și au acceptat cazul nostru. David are în sfârșit o șansă să nu mai sufere atât de mult. Ne-au trimis o factură proformă de 85.905 euro, o sumă uriașă. Apoi, am discutat cu Asociația Noel, să ne ajute să ajungem la tratament, și așa am ajuns să vă scriu în acest grup.

Vă rog din suflet pe toți cei care citiți aceste rânduri să mă ajutați să îmi duc bebelușul la tratament. Are doar 9 luni, este inuman să suporte atâta durere", a adăugat mama bebeluşului. 

Metode prin care se poate dona cu mențiunea DAVID

  • Conturi bancare:
  • Lei: RO33BTRLRONCRT0532233601
  • Euro: RO80BTRLEURCRT0532233601
  • Swift/BIC: BTRLRO22 Beneficiar: Asociatia Noel
  • Donatii cu cardul prin FB fundraiser facebook.com/donate/868142691396413/
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » O boală teribilă îi distruge corpul lui David, un bebeluş de doar 9 luni. Micuţul are nevoie de tratament urgent în Spania, dar costurile ajung la 90.000 de euro