Mai multe persoane sunt audiate de autorităţi, în urma incendiului care A UCIS o persoană la un azil de bătrâni din Capitală
Mai multe persoane care au legătură cu organizarea şi funcţionarea azilului de bătrâni din sectorul 3 la care a izbucnit un incendiu sunt acum audiate
Mai multe persoane care au legătură cu organizarea şi funcţionarea azilului de bătrâni din sectorul 3 la care a izbucnit un incendiu sunt audiate, sâmbătă, la Poliţia Capitalei, dosarul fiind preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti. După stingerea flăcărilor, procurorii vor încerca să stabilească de la ce a pornit focul, împreună cu specialiştii, informează News.ro
Poliţia Capitalei a anunţat, sâmbătă, că dosarul incendiului produs la un azil de bătrâni din sectorul 3 a fost preluată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
”În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs incendiul, după lichidarea acestuia, se va efectua cercetarea la faţa locului sub coordonarea directă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti care a preluat cercetările împreună cu Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei”, au precizat reprezentanţii Polişiei.
Potrivit acestora, la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sunt audiate mai multe persoane care au legătură cu organizarea şi funcţionarea acestui centru.
O persoană a murit, iar alte 19 au fost transportate la spital după ce un puternic incendiu a izbucnit sâmbătă dimineaţă la un azil de bătrâni din sectorul 3 din Capitală. Bătrânii au fost duşi la spitalele Floreasca, Pantelimon şi la Spitalul Judeţean Ilfov
Opt maşini initervin pentru a stinge incendiul izbucnit la imobilul cu cu patru etaje, iar focul s-a extins la două clădiri învecinate.
A fost activat planul roşu de intervenţie, la faţa locului fiind mobilizate ambulanţe SMURD, autospeciala transport victime multiple, autospeciale de stingere, echipaje de descarcerare, autoscari, detasamentul special de salvatori.
Incendiul se manifestă generalizat, la întreaga cladire, care are aproximativ 200 de metri pătraţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰