Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Județul în care masca de protecție devine obligatorie în spațiile publice aglomerate

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a adoptat miercuri o hotărâre care prevede obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise, cu potențial de aglomerare. Potrivit Prefecturii Arad, măsura intră în vigoare de joi.

de Redactia Observator

la 15.09.2021 , 15:30

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Profimedia Images

„Se instituie începând cu data de 16.09.2021 obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise din județul Arad de genul piețelor, târgurilor, bâlciurilor, talciocurilor, spațiilor comerciale, stațiilor pentru transportul în comun, fără a se limita la acestea, precum și în alte zone cu potențial de aglomerare și unde nu se organizează controlul epidemiologic la accesul în perimetru”, se arată într-un comunicat al Prefecturii.

Conform acestuia, masca devine obligatorie pe o rază de 100 de metri în jurul unităților de învățământ, pentru persoanele care staționează în acest perimetru.

„Am decis să implementăm și în județul nostru obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile deschise cu potential de aglomerare. Este o măsură temporară, lăsată de hotărârea de guvern la latitudinea comitetelor județene pentru situații de urgență, fiind luată din cauza creșterii constante a numărului cazurilor de infectare și implicit a incidenței COVID-19 la nivelul județului și a unor localități. În Municipiul Arad, de exemplu, Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad raportează astăzi o incidență de 1,04 cazuri/1000 de locuitori, la 184 cazuri active, în timp ce în urmă cu două săptămâni, la începutul lunii septembrie, se raporta o incidență de 0,45 la 80 de cazuri active. Sperăm să nu ajungem în situația de a implementa restricțiile mai dure prevăzute în legislație în multe localități. De aceea este important să adoptăm o atitudine preventivă, să purtăm masca de protecție și în locurile aglomerate din exterior și, bine-nțeles, să ne vaccinăm”, a declarat prefectul județului Arad, Toth Csaba.

Articolul continuă după reclamă

Prefectura reamintește că, în conformitate cu Ordinul comun 699/67/2021, este obligatorie purtarea măștii de protecție în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în spațiile comerciale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Județul în care masca de protecție devine obligatorie în spațiile publice aglomerate