Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Isteria de la benzinării, explicată de medicul psihiatru Gabriel Diaconu: ”Suntem contaminați emoțional de situația din Ucraina. Astfel de incidente se vor repeta”

Isteria de la benzinării a apărut din cauza unui zvon. Oamenii s-au repezit la benzinării cu maşini, canistre, şi chiar tomberoane. Medicul psihiatru Gabriel Diaconu a declarat, pentru Observator, că astfel de situații vor mai apărea în următoarele zile/ luni, pentru că ”trăim într-o ceață informațională” și ”vremuri autentice de război”.

de Redactia Observator

la 10.03.2022 , 18:23

”Oamenii continuă să fie atenți pe rețelele sociale și asta se traduce într-un răspuns impulsiv, rapid. Asta nu e tipic României, însă suntem contaminați emoțional de situația din Ucraina, drept urmare subiectul criză, bani, fugă, se însăilează în psihologia fiecărei persoane, fie că este conștientă sau nu”, a spus medicul psihiatru Gabriel Diaconu.

”Aici vorbim de un pol vizibil, unde răspunsul oamenilor a fost, evident, să își umple rezervoarele”, a completat el.

Medicul spune că ceea ce s-a întâmplat, miercuri seară, la benzinării, nu este un caz singular. ”Pot să anticipez că astfel de incidente se vor mai întâmpla în săptămânile sau lunile care vin, pentru că trăim într-o ceață informațională și trăim vremuri veritabile de război”, a spus el.

Vezi și

Întrebat ce ar putea face autoritățile române pentru a preveni astfel de situații, medicul spune că e nevoie de un răspuns mai rapid al statului.

”Ieri, la nivelul comunicării cu cetățenii, Guvernul a întârziat nepermis. Și vreme de câteva ore a fost o tăcere comunicațională. Lectia asta trebuie însușită de autorități”, a spus el.

Cât despre oamenii simplii, medicul psihiatru Gabriel Diaconu le recomandă se se abțină de la a reacționa la primul impuls pentru că, cel mai probabil, este greșit. Să își ia timp să verifice informația și să își exercite dreptul de a întreba autoritatea, a mai spus el. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Isteria de la benzinării, explicată de medicul psihiatru Gabriel Diaconu: ”Suntem contaminați emoțional de situația din Ucraina. Astfel de incidente se vor repeta”