Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum să-i facem pe copii să aibă răbdare atunci când mergem la cumpărături. Regulile de aur ale specialiştilor

Reintrăm în spiritul sărbătorilor şi îi întrebăm pe părinţi și bunici dacă au curaj să intre cu cei mici în magazine în această perioadă în care pe fiecare raft sunt jucării. Este momentul să recunoaştem şi noi, adulţii, că ne este greu să rezistăm tentatiilor, darămite pentru un copil. Şi totuşi cu organizare, explicații, liste cu reguli și un buget bine stabilit, putem găsi pacea interioară la cumpărături. Sau cel puţin asta ne promit specialiştii. 

de Antonia Gasparovici

la 19.11.2024 , 12:36

Pentru a face față acestei perioade, e important să fim realiști. Nu există soluții magice care să îl facă pe copil să nu mai ceară lucruri atunci când suntem în magazin. Dar există metode prin care banii cheltuiți pot fi mai puțini și toți membrii familie, ceva mai liniștiti, la final.

Cum să învăţăm copiii să preţuiască darurile cu adevărat importante

"Începând cu patru ani, copilul are propria pușculița, recomand părinților să le facă trei puşculiţe: una pentru vise mari, în care să le pună jumătate din bani, una pentru mici cheltuieli, una de donații sau fapte bune, în care să pună 10%. În momentul în care spui copilului ia și tu 10 lei din pușculița ta de mici cheltuieli, o să vedeți un copil liniștit care caută cu 5 lei un sfert de ora ce poate cumpăra. Aia e o lecție de educație financiară, când copilul stă, caută, vede ce e mai scump și ce e mai ieftin.

Vezi și

Foarte mulți bani se duc pe zona de jucării, suntem îngropați în jucării. Eu de aceea le spun părinților să ofere cadou experiențe, amintiri, lucruri faine pe care copilul le va păstra toată viața", spune Adrian Asoltanie, consultant financiar.

Pe acelaşi subiect

Și toată viața va păstra și amintirea Crăciunului, acasă. Există studii care demonstrează că hipocampul joacă un rol important în procesarea amintirlor legate de miros și gust. Nu întamplator mirosul unei anumite prăjituri amintește de mama, spre exemplu. Astfel că activități precum gătitul impreună sunt benefice și creează atmosfera de sărbătoare, cu bani puțini.

"Mici momente de timp petrecut împreună, dar de calitate, poate într-o zi preparam o ciocolată caldă, într-o zi gătim, să creăm momente cu ei, să nu ne bazăm doar pe cadouri, pe cum să le împachetăm cel mai frumos. Avem tendința să punem asupra copiilor toate dorințele neîmplinite , asta ne facem să compensăm foarte mult, să le luăm mai mult decât este cazul", spune Alina Pop, psiholog.

Foarte important, spun psihologii, este să respectăm şi regulă celor patru cadouri, conform căreia copilul trebuie să primească ceva ce își dorește, ceva de care are nevoie, ceva de îmbrăcat și o carte.

Antonia Gasparovici Like

Am visat să lucrez în televiziune încă de la vârsta de patru ani, când urmăream jurnalele de ştiri (ale Antenei 1, recunosc), de la început până la sfârşit, dorindu-mi cu ardoare ca într-o zi să fiu şi eu parte din

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Cum să-i facem pe copii să aibă răbdare atunci când mergem la cumpărături. Regulile de aur ale specialiştilor