Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum să păstrezi verde bradul de Crăciun săptămâni la rând. Trucuri oferite de specialiști

În fiecare an, în Europa sunt tăiați 60 de milioane de brazi special pentru Crăciun. Brazii naturali au atât avantaje, cât și dezavantaje. Există persoane care evită să cumpere un brad natural pentru că se gândesc la mediul înconjurător sau la faptul că se usucă prea repede, însă sunt și oameni care abia așteaptă ca locuința lor să aibă un miros specific sărbătorilor de iarnă.

de Redactia Observator

la 15.12.2022 , 14:03

Există atât avantaje, cât și dezavantaje atunci când vine vorba despre brazii naturali. Au un parfum inconfundabil, scapi de grija depozitării lor după ce trece iarna și există mai multe modalități de reciclare. Sunt suficiente motive ca un cumpărător să spună PAS unui brad artificial. Totuși, mulți se gândesc și la mediul înconjurător sau la faptul că mulți brazi naturali se usucă destul de repede. Adică, înainte de Crăciun, de exemplu.

Trucuri pentru ca bradul natural de Crăciun să reziste cât mai mult

Specialiștii ne vin în ajutor și ne spun cum putem să ne menținem verde și proaspăt bradul natural săptămâni la rând. Primul sfat de preţ este să ţinem bradul natural departe de sursele de căldură, precum şemineu sau calorifer, întrucât temperaturile peste 20 de grade nu îi sunt pe plac. Nu mai punem la socoteală faptul că poate fi şi periculos.

Vezi și

Trebuie să evităm să punem pomul prea aproape de orice coş cu fructe. Asta pentru că, de exemplu, bananele accelerează coacerea altor fructe, inclusiv a brazilor, care se vor usca mai repede. Pomul de Crăciun trebuie „hrănit” cu suc acidulat, pentru că zahărul și siropul de porumb îl vor ține viu mai mult timp. De altfel, la baza bradului poate și pus un cartof, pentru ca pomul să-și extragă nutrienții necesari.

Este bine de știut că trebuie evitat să punem multe ghirlande și globuri în pomul de Crăciun, pentru că acestea pun presiune pe ramuri. Putem opta pentru un stil simplu, dar de efect. Un alt sfat al specialiștilor este legat de instalaţiile cu lumini LED, pentru că modelele vechi degajă mai multă căldură.

Pentru a fi siguri că bradul natural rezistă cât mai mult timp, trebuie să ales bine de la început. Brazii ușori trebuie evitați, pentru că nu sunt sănătoşi, spun specialiştii. De asemenea, tulpina şi crengile unui brad proaspăt trebuie să fie uşor lipicioase. Încercaţi, de asemenea, să verificaţi elasticitatea acelor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Cum să păstrezi verde bradul de Crăciun săptămâni la rând. Trucuri oferite de specialiști