Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum au ajuns clădirile istorice din București să fie invadate de reclame. Amenda e atât de mică, încât nici polițiștii nu se deranjează

Clădirile monument istoric din Capitală au devenit suport pentru reclame. Multe dintre ele sunt pline de panouri publicitare, deşi acest lucru este ilegal. Poliţiştii locali ar trebui să-i sancţioneze pe cei care le montează. Verificări se fac însă foarte rar, iar amenda este de doar o mie de lei. 

de Andreea Milea

la 06.09.2022 , 20:51

În mijlocul oraşului, pe bulevardul Magheru, clădirile istorice abia dacă se mai văd. Faţadele sunt acoperite cu fel de fel de anunţuri publicitare. 

Andreea Milea, reporter Observator: Faţada clădirii Ciclop este acoperită în totalitate cu acest anunt publicitar deşi este monument istoric, iar o decizie a Consiliului General interzice asta. În plus, clădirea este încadrată în clasa I de risc seismic din 2016. 

Bannerele atârnate de clădiri vechi nu fac decât să pună şi mai multă presiune pe faţadele deja şubrezite. 

Vezi și

Matei Sumbasacu, fondator Re Rise: Amplasarea oricarei sarcini în plus conduce la mărirea riscului de a avea bucăţi care se desprind din faţadă. 

Pe acelaşi subiect

Şi la Universitate, pe fostul hotel Bristol, de exemplu, acum monument istoric, un anunţ publicitar imens a fost montat de curând. La fel şi pe clădirea Patria, tot monument istoric. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Inclusiv turiştii se plâng că nu mai pot admira oraşul.

Turist: Arată destul de rău. Eu sunt turist, aş vrea să văd cum arată clădirea. Nu pot să văd arhitectura, istoria clădirii, văd doar un panou cu o reclamă la vin. Nu cred că îi place nimănui, în afară de cei care fac din bani asta. 

Un banner pe clădirile istorice din București costă câteva mii de euro

Firmă panouri publicitare: La noi este 7 euro pe metru pătrat. Deci asta ar veni 3.500 de euro. 

Cel puţin la noi în oraş, vă spun sincer, dacă este zonă istorică, nici măcar un aparat de aer condiţionat nu te lasă să îţi instalezi. Deci trebuie aviz. 

În schimb, amenda este de doar 1.000 de lei. 

Gabriel Rău, consilier general USR: Chiar am făcut sesizări în trecut cu privire la amplasarea banerelor și au dispărut câteva zile apoi din păcate au fost puse la loc. Problema constă într-o sancțiune redusă raportată la valoarea unui mash. 

Cei care îşi fac reclamă ştiu că în preț se include și amenda de 1.000 de lei

Matei Sumbasacu, fondator Re Rise: Realitatea este că în bugetul pentru amplasarea mash-ului se include și amendă care vine de la primărie. Înca 1.000 de lei pentru cele câteva mii de euro deja plătite pentru amplasarea unui astfel de mijloc nu strică socotelile nimănui.

Se întâmplă şi pentru că poliţiştii locali nu prea dau amenzi. De la începutul acestui an, au fost doar 14 sancţiuni.  

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Cum au ajuns clădirile istorice din București să fie invadate de reclame. Amenda e atât de mică, încât nici polițiștii nu se deranjează