Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cum a reuşit bărbatul înarmat cu un cuţit să fure mitraliera unui militar bine antrenat? Hoţul a ieşit pe poarta unităţii cu arma în mână

E alertă de grad zero. Un bărbat înarmat umblă liber pe străzi, după ce a atacat un militar în Constanţa şi i-a furat arma. Un pistol mitralieră şi 30 de cartuşe sunt acum în mâinile unui infractor. La aproape 24 de ore de la faptă, anchetatorii încă nu ştiu cu cine au de-a face, ce planuri are individul şi cât este de periculos. S-au organizat filtre, s-au luat declaraţii, în zadar până acum. Incidentul arată, încă o dată, cât de vulnerabil este sistemul militar românesc.

de Redactia Observator

la 20.03.2022 , 20:48

Totul s-a întâmplat seara trecută, puţin după ora 20, în unitatea militară din Mamaia Sat. La adăpstul întunericului, cu un plan bine la punct, un bărbat a tăiat sârma ghimpată de deasupra gardului garnizoanei şi a sărit în curte. Cu cagulă şi un cuţit în mână, l-a pândit pe unul dintre militari, a profitat de un moment de neatenţie al acestuia şi l-a atacat. Ca într-un film de acţiune, a urmat o luptă corp la corp, însă militarul a fost imediat pus la pâmânt. L-a rănit la una dintre mâini şi i-a răsucit braţele la spate. I-a smuls mitraliera, i-a luat 30 de cartuşe şi a fugit. Culmea, a ieşit pe poarta unităţii fără să-l vadă nimeni. 

Imediat s-a dat alarma în tot judeţul. S-au organizat filtre pentru a-l prinde pe atacator. S-a întărit paza la Consulatul Rusiei din Contanţa şi la Inspectoratul de Poliţie. A fost verificată fiecare maşină, portbagaj cu portabagaj, iar străzile au fost măturate de agenţi încontinuu.  

"Nu e echipată destul de bine poliţia". 

Vezi și

"Nu erau mai mulţi sau cum?".

Pe acelaşi subiect

A fost noapte albă în Constanţa pentru toţi agenţii. 

MApN sporeşte paza la toate unităţile militare din ţară.

Îngrijoraţi că atacul ar putea fi doar primul dintr-o serie, Ministerul Apărării a ridicat nivelul de alertă în toată ţara în unităţile militare.

Constantin Spînu, purtător de cuvânt MApN: La nivelul tuturor unităţilor militare, conducerea Ministerului Apărării Naţionale au dispus de urgenţă măsuri de întărire a serviciilor de pază şi verificarea planurilor de pază şi apărare a obiectivelor. 

De teamă că individul ar fi putut să plece din Constanţa, dimineaţa s-a dat alerta în toată România. Filtrele s-au intensificat, iar fiecare maşină posibil suspectă din ţară a fost trasă pe dreapta şi scotocită. 

"Cum cu un cuţit să-i ia arma din mână? Nu se poate aşa ceva!".

Ce ipoteze iau în calcul anchetatorii

Între timp, anchetatorii încearcă să afle mai multe despre atacator şi conturează ipoteze. Cel puţin patru scenarii sunt luate în calcul până acum. Individul să nu existe, iar militarul să fi construit întreaga poveste pentru a-şi acoperi o eventuală pierdere a armei. Cineva să fi furat arma pentru a comite o nenorocire ori, la fel de probabil, să fie un om din interior care să vrea să arate vulnerabilitatea sistemului şi să testeze reacţia autorităţilor. 

Cristi Crăciun, preşedintele asociaţiei militarilor veterani: Este posibil ca infractorul acesta să aibă o pregătire, să fi fost antrenat în trecut în acest sens. E posibil să aibă pregătire militară.

Unitatea militară din Mamaia este acum o fortăreaţă. Se caută indicii care să-i ajute pe investigatori să-l găsească pe individ. O misiune dificilă, având în vedere că zona nu este supravegheată video, iar perimetrul nu este nici măcar iluminat. 

"Strada din Mamaia Sat,  unde se află unitatea militară, este blocată în acest moment. Acces pe aici au doar celor care locuiesc în zonă, dar şi forţele de ordine", transmite corespondentul Observator Andreea Filip.  

"Există un gard al unităţii este acum militare, mai mult unul imaginar, un gard ca în anii 80, din sârmă ghimpată sprijinite in niste araci de beton ca la vita de vie în perioada comunistă", spun oamenii din zonă. 

Surse Observator spun că militarul rănit nu ar fi fost consecvent în declaraţii când a fost dus la audieri şi s-ar fi încurcat în povestiri. Scafandrii urmează să ia la puricat canalul de apă din apropiere pentru a vedea dacă nu cumva arma a fost aruncată acolo.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Cum a reuşit bărbatul înarmat cu un cuţit să fure mitraliera unui militar bine antrenat? Hoţul a ieşit pe poarta unităţii cu arma în mână