Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Criza gunoiului din Sectorul 1 continuă. Protocolul semnat de Primărie şi Romprest nu prevede ore de curăţenie în mai multe zone aglomerate din Capitală

Criza gunoiului din Sectorul 1 pare departe de a se fi rezolvat. Deşi săptămâna trecută primarul a ajuns la o înţelegere cu Romprest, ieri consilierii nu au votat protocolul semnat între compania de salubrizare şi primăria de sector.

de Andreea Milea

la 02.09.2021 , 13:52

Consilierii nu au votat, miercuri, protocolul semnat între compania de salubrizare Romprest şi Primăria Sectorului 1 pentru că a fost redusă prestaţia serviciului şi mai multe zone ar rămâne descoperite, inclusiv zone aglomerate din apropierea şcolilor, a pieţelor sau intrările în anumite parcuri. 

Vorbim despre un protocol în valoare de 125 de milioane de lei încheiat între Primăria Sectorului 1 şi firma de salubritate Romprest pentru o perioadă de două luni de zile. Însă acest document are nevoie de validarea consilierilor locali, iar la ultima şedinţă de consiliu aceştia nu au votat documentul pentru că, susţin ei, nu este în totalitate legal. Spun asta pentru că documentul prevede mai multe zone din Sectorul 1 cu zero ore de întreţinere şi curăţenie. Vorbim despre zone precum Gara de Nord, Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa 1 Mai, intrările în parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, dar şi alte zeci de străzi din Sectorul 1 al Capitalei.

Inclusiv departamentul juridic de la Primăria Sectorului 1 i-a atras atenţia primarului Clotilde Armand că acest protocol ar trebui revizuit pentru a intra în legalitate. Însă primarul susţine că refuzul consilierilor de a vota acest document reprezintă doar un şantaj la adresa primăriei de sector şi aduce ca argument faptul că protocolul a fost semnat în prezenţa prefectului Capitalei. Însă prefectul spune că nu cunoaşte conţinutul acestui protocol şi pasează întreaga responsabilitate către Primăria Sectorului 1, acolo unde săptămâna viitoare va avea loc o nouă şedinţă de consiliu în care consilierii vor aduce amendamente pentru a modifica protocolul pe care, spun ei, doar aşa îl vor vota.

Vezi și
Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Criza gunoiului din Sectorul 1 continuă. Protocolul semnat de Primărie şi Romprest nu prevede ore de curăţenie în mai multe zone aglomerate din Capitală