Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Calea Victoriei redevine pietonală, în fiecare weekend, până în octombrie. Lista completă a străzilor din Bucureşti care devin zone pentru pietoni

Viceprimarul general al Capitalei Stelian Bujduveanu a anunţat redeschiderea promenadei pe Calea Victoriei, din acest weekend şi până la 16 octombrie.

de Redactia Observator

la 30.04.2022 , 08:51

Programul "Străzi deschise" înseamnă promenadă pe Calea Victoriei şi în zona centrală a Bucureştiului la final de săptămână, până pe 16 octombrie, inclusiv.

Proiectul va acoperi zona Bulevardului Kiseleff, pentru activităţi sportive, şi Calea Victoriei, cu străzile adiacente, pentru evenimente culturale, ce includ spectacole de teatru, expoziţii, recitaluri de muzică şi poezie, ateliere pentru copii, lectură de text.

"Anul trecut, Calea Victoriei a devenit pietonală în weekend şi zona a redevenit emblematică pentru Capitală. Anul acesta, iniţiativa se extinde şi în alte cartiere din Bucureşti. Iar acest lucru înseamnă estetică urbană, dezvoltare economică, sănătate publică. Într-un cuvânt, creşte calitatea vieţii în Bucureşti. Prin astfel de iniţiative redăm oraşului şansa de a redeveni “Micul Paris”, iar tinerei generaţii de bucureşteni şansa de trăi aici, nu la Paris", a declarat iniţiatorul proiectului, Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei şi secretarul general al PNL Bucureşti.

Vezi și

Alte străzi care vor fi destinate exclusiv pietonilor

Primăriile de sector au propus deja străzile care, timp de patru weekend-uri, vor fi transformate în locuri de promenadă.

  • Sectorul 1 a propus ca Bd. Bucureştii Noi să devină zonă pietonală şi se iau în calcul Barbu Delavrancea şi Promenada Verde;
  • În Sectorul 2 va fi deschis pentru promenadă giratoriul de pe Strada Maior Coravu, aflat la intrarea în Arena Naţională, şi str. Mătăsari , în perimetrul dintre Pache Protoponescu şi Matei Voievod;
  • Sectorul 3 îşi propune să transforme strada Câmpia Libertăţii ìn zonă de promenadă;
  • Sectorul 4 a venit cu varianta Şos. Berceni şi str. Candiano Popescu;
  • Sectorul 5 intră în proiect cu Zona Parcului Sebastian;
  • Sectorul 6 a stabilit ca Bd. Drumul Taberei, între fostul cinematograf Favorit şi Parcul Drumul Taberei, să fie pietonală, în iunie şi iulie, cu posibilitatea de extindere a programului în această zonă.
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Ştiri sociale » Calea Victoriei redevine pietonală, în fiecare weekend, până în octombrie. Lista completă a străzilor din Bucureşti care devin zone pentru pietoni