Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bărbat cu un rinichi de 7 kilograme, salvat de la o viață de chin de către mama lui: "Am știut de la bun început că există un Dumnezeu"

Un bărbat de 42 de ani a primit o nouă şansă la viaţă chiar de la cea care l-a adus pe lume. Un transplant renal l-a salvat de la o viaţă de chin. Iar salvatoare i-a fost chiar mama. Rinichiul bolnav ajunsese să cântărească aproape 7 kilograme, de 23 de ori mai mult decât unul sănătos. 

de Cătălin Moş

la 16.12.2021 , 21:34

Petru Bârsan poate să privească cu încredere înainte de acum încolo. Rinichiul mamei sale l-a salvat de la cumplita boală de care suferea de 24 de ani. 

Dr. Ionuț Nistor, medic nefrolog: Este una dintre cele mai frecvente boli rare, dacă se poate spune așa. Este o boală moștenită și care duce la formarea unor chisturi pe parcursul vieții pacientului. 

În ultimii doi ani, viaţa bărbatului devenise un coşmar. Boala polichistică renală i-a dat toată viaţa peste cap. Nu mai putea munci şi era la un pas de a ajunge la dializă pentru a supravieţui. Mama este cea care l-a salvat de la o viaţă petrecută prin spitale. I-a donat un rinichi sănătos.

Vezi și

Petru Bârsan: Am știut de la bun început că există un Dumnezeu și cu mama alături o vom face. 

Pe acelaşi subiect

Operaţia nu a fost deloc uşoară, în condiţiile în care rinichii pacientului crescuseră îngrijorător de mult

Dr. Andriciuc Radu, medic primar urolog: A fost necesară efectuarea nefrectomiei pe partea dreaptă, scoțând un rinichi de aproape 7 kg și vreo 30-34 de cm lungime - un rinichi gigant, comparativ cu 200-300 de grame, 10-12 cm, cât are un rinichi obișnuit. 

Adică de 23 de ori mai greu decât organul unui om sănătos şi de trei ori mai mare în lungime. Opt ore a durat intervenţia de transplant, aproape dublu faţă de un transplant renal obişnuit. 

Petru Bârsan își dorește doar să poată munci, după transplant

Dr. Ionuț Nistor, medic nefrolog: Fără acest transplant, pacientul urmă ședințe de dializă - trei ședințe pe săptămână, și probabil că trebuia să se pensioneze. Este o șansă pentru continuarea unei vieți normale.

Şi e exact ce-şi doreşte Petru, după calvarul prin care a trecut. 

Petru Bârsan: Dacă aș putea, mi-aș dori să lucrez.  

După recuperare, Petru speră că se va putea întoarce la postul de şofer.

Cătălin Moş Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Bărbat cu un rinichi de 7 kilograme, salvat de la o viață de chin de către mama lui: "Am știut de la bun început că există un Dumnezeu"