Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Autorităţile din tot mai multe oraşe din România vor să interzică utilizarea trotinetelor electrice din cauza accidentelor

Trotinetele electrice sunt soluţia pentru un trafic mai lejer, însă şi un real pericol. Din acest motiv, unele oraşe iau în calcul să le interzică. În ultimul an şi jumătate, conducătorii acestor mijloace de transport care pot atinge 40 de kilometri la oră au fost implicaţi în aproape 80 de accidente grave numai în Bucureşti. 

de Corina Matlinschi

la 28.07.2021 , 21:00

  • În jur de 80 de accidente cu trotinete electrice s-au produs numai în Bucureşti, în ultimii doi ani.

Pe stradă, pe pistele de bicicletă, în parcuri sau pe trotuare. Zilnic, tot mai mulţi oameni aleg trotinetele pentru a se deplasa în oraşele mari. Acest mijloc de transport alternativ ridică însă semne de întrebare în ceea ce priveşte siguranţa atât a celor care le conduc cât şi a pietonilor.

Eliza Ene, avocat: Fie am fost lovită eu, fie au fost loviţi copiii, fie câinii. Dacă vine din spate trotineta electrică, fiind foarte silenţioasă, nu eşti prevenit. Nu e nimeni obligat să stea în permanenţă alert, să se uite în toate direcţiile ca să nu fie lovit de trotinetele electrice.

Tot mai multe voci spun că ar trebui interzise în zonele pietonale. Primăria din Drobeta Turnu Severin a luat o astfel de iniţiativă şi alte localităţi ar putea să îi urmeze exemplul. De vineri, trotinetele electrice au fost interzise după ce tot mai mulţi localnici s-au plâns că au fost loviţi de conducătorii acestora: "Sunt mulți pietoni care ţipă să mergi pe stradă, cei cu mașinile ţipă să mergi pe trotuar, suntem cumva "paria". În zonele pietonale cu siguranţă nici eu nu merg pe trotuar". 

Vezi și

În Bucureşti, reprezentanţii primăriilor nu au dorit să comenteze deocamdată subiectul.

Claudiu Costea, Brigada Rutieră Bucureşti: Nu ştiu dacă se va interzice şi la noi în Bucureşti lucrul acesta. Ceea ce constatăm noi, ca poliţişti rutieri, se întâmplă accidente de circulaţie. Semnalul de alarmă acesta este.

79 de accidente cu trotinete electrice s-au produs în Bucureşti, în ultimii doi ani

Din 2020, conducătorii de trotinete trebuie să respecte reguli clare: O singură persoană poate să meargă pe acest mijloc de transport, trebuie să circule pe banda de biciclete, acolo unde ea există, pe prima bandă de circulaţie, pe şosea, şi nicidecum pe trotuare. Iar în parcuri nu există reglementare.

Din 2019 şi până în prezent, în Bucureşti au fost 79 de accidente în care au fost implicate trotinete electrice. În toate a fost vorba despre victime rănite grav. Când sunt prinşi de Poliţie, cei care încalcă regulile ridică din umeri. 

Astăzi, în doar două ore, în trei zone din Bucureşti cu benzi speciale pentru conducătorii de trotinete şi biciclete, poliţiştii au dat 42 de sancţiuni în valoare de 4.500 de lei. Amenzile pentru cei care nu respectă regulile sunt cuprinse între 580 şi 1.160 de lei.

Corina Matlinschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Autorităţile din tot mai multe oraşe din România vor să interzică utilizarea trotinetelor electrice din cauza accidentelor