9 noiembrie, Sfântul Nectarie Taumaturgul. Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox
Sâmbătă, 9 noiembrie 2024, este prăznuit Sfântul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
În fiecare an, pe 9 noiembrie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Nectarie Taumaturgul. Conform crestinortodox.ro, acest sfânt s-a născut pe 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei. La botez a primit numele de Anastasie. La vârsta de 14 ani se îndreaptă către Constantinopol, dornic să-şi continue studiile.
În anul 1866, ajunge în insula Chios, unde lucrează ca pedagog şi dascăl. La 27 de ani, devine monah la Mănăstirea Nea Moni, primind numele de Lazăr. După un an de zile este hirotonit diacon, primind numele Nectarie.
După ce a absolvit cursurile Facultăţii de Teologie din Atena, în anul 1885, pleacă în Egipt. Aici slujeşte la Biserica "Sfântul Nicolae“, din Cairo. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie îl hirotoneşte mitropolit onorific de Pentapolis.
Din cauza unor slujitori ai Bisericii din Alexandria, care l-au acuzat pe Nectarie că ar vrea să ia locul patriarhului, este trimis în 1890 în Grecia. Patriarhul Sofronie va da o ordonanţă prin care îi retrage cinstea arhierească. În Grecia, ajunge director al Seminarului Teologic Ortodox Rizarios.
Renunţă la funcţia de conducător al Seminarului Teologic şi întemeiază Mănăstirea Sfânta Treime din Insula Eghina, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. Trece la cele veşnice pe 8 noiembrie 1920, după ce a îndurat timp de un an şi jumătate chinurile cancerului. Deşi moare din cauza cancerului, el este grabnic vindecător de cancer şi de alte boli grave.
Printr-o întâmplare minunată, trupul său este descoperit neputrezit şi izvorând mir. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaşte au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire şi binecuvântare. Canonizarea sa a avut loc în 1961, cu zi de prăznuire pe 9 noiembrie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰