21 noiembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 20 noiembrie de-a lungul timpului.
Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.
Iar ziua de 20 noiembrie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.
21 noiembrie este a 325-a zi a calendarului gregorian și a 326-a zi în anii bisecți. Mai sunt 40 de zile până la sfârșitul anului.
Evenimente petrecute pe 20 noiembrie
- Evenimente în Bucureşti, joi 21 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi
- 20 noiembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- Evenimente în Bucureşti, miercuri 20 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi
- 19 noiembrie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- Evenimente în Bucureşti, marţi 19 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi
- Evenimente în Bucureşti, în weekendul 16-17 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi
Pe 21 noiembrie 1272 Prințul Eduard devine rege al Angliei după moartea lui Henric III al Angliei. Pe 21 noiembrie 1615, în Bătălia de la Tătăreni, Alexandru Movilă, sprijinit de nobilii polonezi Mihai Wisniowiecki și Samuel Koreki, îl invinge pe Ștefan Tomșa și se înscăunează domn al Moldovei. Pe 21 noiembrie 1789 Carolina de Nord a devenit cel de-al 12-lea stat american. Pe 21 noiembrie 1877, Thomas Edison anunţă invenția sa: fonograful, o mașină care poate înregistra sunete. Pe 21 noiembrie 1880, printr-un act semnat la Sigmaringen, prințul Ferdinand de Hohenzollern, nepotul de frate al lui Carol I este desemnat prinț moștenitor al coroanei României.
Şi tot într-o zi de 21 noiembrie, în anul 1916, în timpul Primului Război Mondial, o mină explodează și scufundă HMHS Britannic în Marea Egee, omorând 30 de oameni. Pe 21 noiembrie 1916 Carol I al Austriei îi succede la tron împăratului Franz Joseph I. Pe 21 noiembrie 1920 are loc aşa-numita Duminica Însângerată, în care treizeci de demonstranți sunt împușcați de poliție la Dublin.
Pe 21 noiembrie 1922 Rebecca Felton este învestită în funcția de prima femeie din SUA senator. Este reprezentanta statului Georgia și are 87 de ani. Pe 21 noiembrie 1933 Ion Mihalache devine președinte al Partidului Național Țărănesc în urma demisiei lui Al. Vaida–Voievod. Va fi arestat în 1947 și condamnat la închisoare de comuniști, unde va și muri, în 1963.
Pe 21 noiembrie 1966 BNR pune în circulație noua bancnotă de 1 leu cu denumirea statului "Republica Socialistă România". Culoarea predominantă este oliv deschis. Pe 21 noiembrie 2002, NATO invită Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, România, Slovacia și Slovenia să devină membre.
Pe 21 noiembrie 2019, Primul ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu, este acuzat oficial de procurorul general Avichai Mandelblit de luare de mită și abuz de încredere, în trei dosare penale. Netanyahu susține că acuzațiile fac parte dintr-o „vânătoare de vrăjitoare” politică împotriva sa.
Naşteri pe 20 noiembrie
Pe 21 noiembrie 1694 s-a născut Voltaire, scriitor și filozof francez. Pe 21 noiembrie 1895 s-a născut Traian Grozăvescu, tenor român. Pe 21 noiembrie 1918 s-a născut Constantin Galeriu, preot ortodox, vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, disident anticomunist. Pe 21 noiembrie 1945 s-a născut Goldie Hawn, actriță americană
Pe 21 noiembrie 1954 s-a născut Doina Deleanu, actriță română. Pe 21 noiembrie 1977 s-a născut Tudor Sișu, rapper român. Pe 21 noiembrie 1985 s-a născut Carly Rae Jepsen, cantautoare canadiană.
Decese pe 20 noiembrie
Numeroase personalităţi şi-au pierdut viaţa, de-a lungul istoriei, într-o zi de 21 noiembrie, de la Georgius Agricola, om de știință considerat părintele mineralogiei, decedat pe 21 noiembrie 1555 şi Ruxandra Lăpușneanu, principesă din Moldova, soția domnului Moldovei Alexandru Lăpușneanu, decedată pe 21 noiembrie 1570.
România i-a pierdut, într-o zi de 21 noiembrie, pe Petre Ispirescu, folclorist și povestitor român, decedat pe 21 noiembrie 1887, pe Ioan Chirilă, jurnalist sportiv român, decedat pe 21 noiembrie 1999. Şi tot pe 21 noiembrie, dar în 2012 a murit actorul român Șerban Ionescu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰