Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scandalul dezinfectanţilor diluaţi. 400 de litri de dezinfectanți neconformi au fost retrași din unitățile sanitare din patru județe

Ministerul Sănătăţii a transmis, marţi, că diin cantitatea totală de 24.144 de litri şi 467 de kilograme de produse biocide retrase de la utilizare, 409,7 litri au fost retraşi din unităţi sanitare, reprezentând 1,7%. Cele mai mari cantități, în Bacău și Sălaj.

de Redactia Observator

la 08.06.2021 , 13:38

Sute de litri de dezinfectanți pentru mâini și suprafețe au fost retrase din spitale Dezinfectant - Profimedia

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a cerut Inspecției Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătății să solicite direcțiilor de sănătate publică să precizeze cantitățile de dezinfectanți de mâini și de suprafețe retrase din unitățile sanitare pentru perioada martie 2020 - mai 2021.

Ce dezinfectanți pentru mâini și suprafețe au fost retrași din unitățile sanitare 

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a cerut Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii să solicite direcţiilor de sănătate publică să precizeze cantităţile de dezinfectanţi de mâini şi de suprafeţe retrase din unităţile sanitare pentru perioada martie 2020 - mai 2021, potrivit news.ro.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, informaţiile centralizate până în prezent arată că în Bacău inspectorii sanitari din cadrul DSP Bacău au retras de la utilizare 245 de litri: 45 de litri de la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău - Apesin Handactive F, Pliwa Decontamed, Desogen Aero - produse neavizate conform prevederilor Regulamentului nr. 528/2012 şi etichetare greşită; 200 de litri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău - Dezinfectant Efekt Bactisept - nu are arie de aplicare în unităţi sanitare.

Pe acelaşi subiect

Producătorii produselor biocide retrase de la utilizare sunt Apesin Handactive F Germania, Pliwa Decontamed Austria, Desogen Aero România - jud. Ilfov, Dezifectant Efekt Bactsept România - jud. Bacău. În judeţul Ilfov, inspectorii sanitari din cadrul DSP Ilfov au retras de la utilizare 1,2 litri, de la Centrul de Îngrijiri Paliative "Sfânta Irina” - produs biocid Incidin Liquid (producător Germania) - deficienţe de etichetare.

În Neamţ, inspectorii sanitari din cadrul DSP Neamţ au retras de la utilizare 2,5 litri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ - produs biocid Ecocid S (produs pentru igiena veterinară). Produsul biocid din Slovenia a fost folosit pentru dezinfecţie în tuneluri. În Sălaj, inspectorii sanitari din cadrul DSP Sălaj au retras de la utilizare 161 litri de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău - produs biocid Bioxeco 5S - eticheta nu era tradusă în limba română şi nu avea toate elementele de identificate impuse de legislaţia naţională.

"Din cantitatea totală de 24.144 litri şi 467 kg retrase de la utilizare, 409,7 litri au fost retraşi de la utilizare din unităţi sanitare (1.7%)", a transmis Ministerul Sănătăţii.

Produse biocide cu autorizaţie temporară emise de Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” sunt Desogen Aero şi Dezifectant Efekt Bactisept. Celelalte produse biocide au avize emise de Comisia Naţională pentru Produse Biocide.

Ministerul Sănătăţii a dispus efectuarea de controale la producători de biocide, după ce a fost semnalată prezenţa în spitale a unor dezinfectanţi cu 0% substanţă activă. Ministerul precizează că sute de produse neconforme au fost descoperite în 2020 şi în primul trimestru din 2021. ”Inspecţia Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii a solicitat astăzi, 7 iunie a.c., inspectorilor sanitari din cadrul DSP Galaţi şi DSP Ilfov efectuarea de controale, conform competenţelor, la producătorii SC GRANDE GLORIA PRODUCTION SRL, respectiv la producătorul SC G&M 2000 SRL”, a transmis, luni, Ministerul Sănătăţii.

Instituţia preciza că, în trimestrul II 2020 - trimestrul I 2021, inspectorii sanitari au efectuat controale în urma cărora au fost retrase de la utilizare 124 de produse biocide neconforme, în cantitate de 24.144 litri şi 467 kg. Totodată, au fost retrase de la comercializare 263 de produse biocide neconforme, în cantitate de 142.287 litri şi 8.845 kg. Au fost aplicate 185 de sancţiuni, dintre care 127 de amenzi, în valoare totală de 734.500 lei, şi 58 de avertismente.

”Principalele neconformităţi identificate de inspectorii sanitari au fost legate de introducerea ilegală pe piaţă a produselor biocide, etichete care nu respectă prevederile din aviz/autorizaţie, termene de valabilitate expirate şi utilizare necorespunzătoare. Conform Metodologiei stabilită anual de INSP în baza Programului Naţional de Monitorizare a Factorilor Determinanţi din Mediul de Viaţă şi Muncă (PN II), se realizează evaluarea eficacităţii bactericide şi fungicide a produselor biocide în laboratoare din cadrul INSP şi DSP. Precizam faptul că în perioada aprilie - mai 2021, inspectorii sanitari au prelevat probe de produse biocide cu aplicaţie în sectorul medical şi anume antiseptice şi dezinfectante chimice folosite în dezinfecţia chirurgicală a mâinilor, în vederea evaluării eficacităţii biocide (bactericide şi fungicide), conform Metodologiei stabilită de INSP”, a mai transmis Ministerul sănătăţii.

Publicaţia www.turnulsfatului.ro a scris că, din opt substanţe biocide cumpărate aleatoriu, trei s-au dovedit a conţine dezinfectanţi diluaţi. Mai mult, unul dintre produsele testate nu conţine deloc substanţa activă pentru care a primit avizul de punere pe piaţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » Scandalul dezinfectanţilor diluaţi. 400 de litri de dezinfectanți neconformi au fost retrași din unitățile sanitare din patru județe