Video Sezonul virozelor aglomerează spitalele. Centre de evaluare pediatrică deschise în toată țara pentru a face față creșterii numărului de cazuri
Suntem în plin sezon al infecţiilor respiratorii, iar numărul pacienţilor în spitale creşte în fiecare zi. Pentru a face faţă îmbolnăvirilor, Ministerul Sănătăţii a decis înfiinţarea mai multor centre de evaluare în afara spitalelor.
Adrian Obreja, reporter Observator: "Sunt 59 de centre de evaluare, unități ambulatorii pentru copii, pregătite în acest moment. Astfel, cei care au viroze respiratorii vor fi mai întâi consultați de medicul de familie și după vor fi direcționați către aceste centre de evaluare, unde vor fi supuși unor alte investigații medicale. Cei ale căror simptome se agravează după câteva zile, deși se află sub tratament, vor fi, de asemenea, direcționați de medicii de familie către aceste centre și, ulterior, către secțiile de primiri urgențe și internați în secțiile de specialitate. Copii cu simptome grave sau cu boli cronice vor fi direct direcționați către Urgențe. Aceste centre au fost pregătite, sunt special concepute pentru copii și au circuite separate, iar Ministerul Sănătății a luat decizia de a le înființa pentru a asigura un acces mai rapid la asistența medicală pentru cei mici în această perioadă și pentru a reduce timpii de așteptare și aglomerația din unitățile de primiri urgențe."
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰