Oamenii îmbătrânesc dramatic în două momente din viaţă
Oamenii îmbătrânesc mai repede în două momente cheie din viaţă. Este concluzia unui studiu, conform căruia oamenii îmbătrânesc accelerat la nivel molecular mai întâi la vârsta de 44 de ani şi apoi din nou la 60 de ani.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
Cercetătorii au descoperit că îmbătrânirea umană nu are loc într-un mod treptat şi liniar, ci că majoritatea moleculelor corpului prezintă modificări accelerate la vârstele de 44 şi 60 de ani, scrie CNN.
Cum îmbătrânesc de fapt oamenii
Descoperirea a fost făcută de un grup de oameni de ştiinţă de la Universitatea Stanford şi Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore, care au urmărit 108 participanţi pe parcursul mai multor ani pentru a observa schimbările de îmbătrânire în moleculele lor - ARN, proteine şi microbiomul participanţilor.
Astfel, unele momente din viaţă sunt deosebit de importante pentru îmbătrânirea şi sănătatea corpului uman. De exemplu, capacitatea de a metaboliza cofeina scade semnificativ, prima dată în jurul vârstei de 40 de ani, iar apoi în jurul vârstei de 60 de ani.
La fel se întâmplă şi cu puterea de metabolizare a alcoolului, aceasta scăzând în special în jurul vârstei de 40 de ani, mai spun cercetătorii, conform CNN.
Studiul poate ajuta la prevenirea bolilor
Studiul poate ajuta la diagnosticarea şi prevenirea bolilor, prin identificarea de "markeri acţionabili clinic" care pot fi utilizaţi pentru a îmbunătăţi gestionarea asistenţei medicale şi bunăstarea populaţiilor îmbătrânite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰