Video Medicamentele care s-au scumpit şi de 5 ori de la 1 august. Bolnavii nu au prea multe opţiuni: "Am renunţat la o parte, nu-mi permit"
S-au scumpit mult medicamentele. Pacienţii se plâng că au ajuns să plătească chiar şi de cinci ori mai mult pentru un tratament banal. Unii renunţă la anumite pastile pentru că nu şi le mai permit. La rândul lor, producătorii dau vina pe costurle mari ale materiilor prime.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
De la 1 august, prețul a 3.000 de medicamente a crescut. Soţii Ghinoiu spun că au renunţat la anumite tratamente când au văzut că trebuie să plătească dublu.
Au renunţat la medicamentele scumpe
"Luăm numai medicamentele compensate. Nu mai luăm, trăim doar din astea. Sunt foarte scumpe. Vă dau exemplu Avodart: am nevoie de el, îl iau de 10 ani, a crescut preţul de la 65 de lei cât era, a ajuns dublu", spune Ion Ghinoiu. "Eu am renunţat la o parte, nu-mi permit să iau atâtea medicamente. Mai bine mănânci un pic mai consistent să zic aşa şi renunţi la ele", crede Ioana Ghinoiu.
Sunt medicamente al căror preţ a crescut de cinci ori. "Diclofenac supozitoare, un produs românesc care era 7 lei şi acum a ajuns la 34 de lei cutia. Acidul folic românesc, de la 34 de lei, este 65 de lei. Nişte picături oftalmice cu 20 de lei în plus pe falcon, de la 40 şi la 70 de lei, picăturile de nas Biorinil de la 41 de lei la 59 de lei. Fiolele de Xilină de la 7 lei au ajuns şi 30 de lei. Aici mai mult la injectabile şi perfuzabile este o diferenţă foarte mare", explică Beatrice Speteanu, farmacist.
- West Nile face victime în România. Concluzie alarmantă după ce experţii au instalat "capcane" pentru ţânţari...
- Boli "de import" în România. 7 români diagnosticați cu West Nile, 3 și-au pierdut deja viața din cauza infecției
- Afecţiunea care face ravagii printre cei mici. În fiecare 10 minute, un copil ajunge în stare gravă la Urgenţe
Cât s-au scumpit medicamentele de la 1 august
Ministerul Sănătăţii a aprobat modificarea nomenclatorului medicamentelor începând cu data de 1 august. Tot atunci a fost aprobată şi creşterea preţurilor pentru medicamentele generice. "Preţul medicamentelor care costă până în 25 de lei a putut fi majorat cu 14%, iar în cazul celor care costă între 25 şi 50 de lei preţul poate fi, de la 1 august, mai mare cu 7 procente", transmite Andreea Petrescu, reporter Observator.
"Sunt scumpe toate, nu numai medicamentele", se plânge un român. "Am fost cu el să iau nişte medicamente homeopate. Era 27 şi acum recent era 36", spune altcineva.
Pentru celelalte tratamente, preţul s-a aliniat la rata inflaţiei. "Cele mai mari preţuri le-am văzut la medicamentele autohtone, au fost scumpiri de până la 80%. Tot ce este perfuzabil românesc, produs în ţară, a suferit o scumpire foarte mare, de cel puţin 40%", adaugă Beatrice Speteanu, farmacist.
"Creşterea de producţie care a fost mult mai mare de aceste procente, în jur de 30-40%. S-au scumpit toate componentele care intră în procesul de fabricaţie, începând cu hârtia pentru ambalaje, folia de aluminiu 50%, materie primă între 30 şi 100% a crescut. Pentru Paracetamol, de exemplu, a crescut cu 60%", spune Simona Cocoş, director fabrică de medicamente.
Au fost şi unele ieftiniri, la medicamente oncologice, dar acestea sunt tratamente compensate sută la sută de stat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰