Video Consultaţiile pentru care românii se programează şi cu un an înainte. Paturile din spitale sunt insuficiente
Persoanele care au nevoie de recuperare medicală sunt nevoite să aştepte cu lunile pentru o programare decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Vorbim mai ales de vârstnici cu probleme neurologice, care au suferit accidente vasculare sau fracturi. Pacienţii care au nevoie urgentă de tratament sunt nevoiţi să dea mii de lei în centrele private.
Această doamnă suferă de gonartroză, o boală degenerativă a articulaţiilor şi de două ori pe an, cu bilet de trimitere, se internează în centrele de terapie. Pentru că ştie cât de greu găseşte loc, pacienta se programează şi cu 12 luni înainte. "Pentru recuperare pentru picioare și pentru coloană. Acum sunt de anul trecut, mă programez și dau telefon cu o săptămână două înainte", spune Zenica, pacient.
Paturile pentru recuperare sunt insuficiente, având în vedere numărul mare de vârstnici care au probleme medicale. "Cea mai mare problema este lipsa de spațiu. În momentul de față avem undeva la 310 paturi dar dacă am avea 500 ar fi ocupate în permanență. Cererea este din ce în ce mai mare în București avem 4 centre plus centrele externe din țară, la fel sunt ocupate în proporție de 100%", declară Adrian Miulescu, Manager INRMFB.
Casele de asigurări au buget limitat
În plus, şi casele de asigurări au buget limitat pentru tratamentul acestor afecţiuni. Statul decontează anual mai multe ședințe pentru persoanele care au nevoie de recuperare medicală. Accidentul vascular cerebral este considerat o urgență, la fel ca și celelalte boli neurologice. "Nu este suficient pe zona de recuperare neurologică, acolo ar trebui să avem o durată mai mare de spitalizare", adaugă Adrian Miulescu, Manager INRMFB.
- Cum să evităm mahmureala de sărbători? De ce este bine să bem vin ieftin din comerţ
- Boala care ucide zilnic 40 de români. Care sunt primele semne care sugerează o problemă
- Vinul scade riscul bolilor cardiovasculare, dar importantă e cantitatea și vârsta
- Ziua cu cele mai multe atacuri de cord din an. Cardiologii spun că 2 factori sunt de vină pentru statistica sumbră
- Virusul în fața căruia România este vulnerabilă din cauza ratei scăzute de vaccinare. A fost depistat în apele...
Cei care nu prind un loc şi nu pot aştepta suportă costurile din propriul buzunar, în centre private. "Pentru cei mai mulți dintre ei nu este suficientă și își prelungesc recuperarea contra cost. Este dificil să recuperezi o problemă cronică în 10 ședințe și sunt pacienți care nu doresc să aștepte o săptămână două trei și vor să înceapă imediat", explică Ioana Ivan, kinetoterapeut.
Cele mai aglomerate sunt lunile de iarnă
Cele mai aglomerate sunt lunile de iarnă, când foarte mulți vârstnici suferă accidentări cauzate de gheaţă sau polei. Tinerii vin cu probleme în urma activităţilor sportive sau pentru a-şi corecta postura. În București, mai bine de 40% dintre pacienți sunt veniți din alte orașe. Asta pentru că în toată țara găsim doar 575 de centre în contract cu casa. Mult prea puține raportat la numărul de pacienți.
În centrele private preţurile pentru o sesiune de recuperare pot ajunge la câteva mii de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰