Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Campania de vaccinare antigripală începe fără doze gratuite pentru categoriile de risc. Cât costă o fiolă în farmacii

Începe sezonul virozelor, dar nu ne putem încă vaccina gratuit. Şi asta pentru că autorităţile nu au dat normele pentru vaccinarea antigripală. După ce a anunțat că nu mai cumpără centralizat serul, Ministerul Sănătății nu a modificat legea, astfel încât să intre pe lista medicamentelor compensate și să poată fi luat din farmacie, pe baza rețetei de la medicul de familie. Totuşi, până săptămâna viitoare ar trebui să se rezolve situaţia, promite Alexandru Rafila. 

de Andreea Petrescu

la 29.09.2023 , 18:39

Românii din categoriile de risc, adică persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, copiii de la șase luni la cinci ani, rezidenţii din centrele sociale, bolnavii cronic, gravidele și personalul medical, ar trebui să se vaccineze gratuit. Serul antigripal a ajuns deja în farmacii, dar deocamdată contracost

Andreea Petrescu reporter Observator: "Vaccinurile antigripale care sunt disponibile în acest moment în farmacii costă 64, respectiv 67 de lei şi pot fi achizionate doar cu plată." 

Beatrice Speteanu, farmacist: "Se recomandă dacă se începe vaccinarea devreme să fie un rapel undeva făcut în timpul lunilor februarie-martie deoarece este posibil o prelungire a acestui sezon gripal şi persoanele care n-au făcut niciodată vaccin gripal, vor face două doze. În ceea ce priveşte vaccinul nazal, că toţi părinţii îl aşteaptă pe acela, se pare că va veni undeva la mijlocul lunii octombrie în ţară. Este mai mult pentru copii."

Vezi și

Vaccinarea antigripală este recomandată şi celorlalţi români. 

Pe acelaşi subiect

Adrian Marinescu, medic infecţionist: "Până în noiembrie ar trebui să avem un procent confortabil ...înseamnă că din punctul meu de vedere pentru cei care au factori de risc, trebuie să ne ducem la un procent de 80%, iar la nivel de populaţie ar trebui să fim oricum la peste 50%."

Sezonul trecut s-au înregistrat unele din cele mai grave cazuri de gripă din ultimii ani. Acum, oamenii par tot mai determinaţi să se imunizeze. 

"Am fost şi vaccinat şi mă şi vaccinez în continuare, sunt hotărât. Aştept mă duc la medicul de familie."

"Intenţionez să mă vaccinez. Sper să se aprobe cât mai repede posibil."

"Şi eu am dreptul că sunt şi cu handicap. Să urgenteze."

În ce condiţii începe campania de vaccinare

Cei care vor să fie siguri că au un vaccin atunci când va începe campania, pot să îşi facă o rezervare în unele farmacii din ţară. 

Oana Văduva, farmacist: "Pacienţii pot rezerva direct în farmacie, sună în farmacie sau vin în farmacie, şi-i trece direct pe lista de aşteptare. În viitorul apropiat vom primi reţete compensate de la medicul de familie, achiziţionează vaccinul şi mai departe sunt vaccinaţi fie în momentul acela, fie cu programare în funcţie de disponibilitate." 

Serul antigripal ar trebui eliberat 100% gratuit pentru persoanele vulnerabile, cu o reţetă simplă electronică emisă de medicul de familie sau de specialist. Ministrul Sănătăţii vine deocamdată doar cu promisiuni.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: "Saptamana viitoare va începe campania de vaccinare antigripală. Medicii de familie vor putea prescrie vaccinul gripal compensat integral iar actiunea de vaccinare se va face fie la medicul de familei, fie în farmaciile incluse în program."

În sezonul trecut 98 de români au fost răpuşi de gripă.

Andreea Petrescu Like

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sănătate » Campania de vaccinare antigripală începe fără doze gratuite pentru categoriile de risc. Cât costă o fiolă în farmacii