"Vrea să lase fără acte milioane de români din țară și din străinătate". USR acuză Ministerul de Interne
Proiectul de OUG care modifică legislația privind evidența populației este „complet absurd”, iar noile prevederi vor afecta milioane de români, atât din țară, cât și din străinătate, potrivit USR: „Soluția modernă e eliminarea domiciliului de pe cărțile de identitate”, notează news.ro.
„În contextul lansării în dezbatere publică a modificărilor pe care Ministerul Afacerilor Interne vrea să le aducă legislației privind evidența populației și actele de identitate ale românilor, USR consideră că proiectul de ordonanță de urgență este complet absurd și atrage atenția că noile prevederi vor afecta milioane de români, atât din țară, cât și din străinătate”, potrivit unui cpomunicat de presă al USR. În viziunea liderilor USR, „soluția modernă și europeană” este este eliminarea domiciliului de pe cărțile de identitate.
„Invităm Ministerul de Interne în secolul XXI. E bine aici! Până și rețelele internaționale de hoți știu că românii nu plâng după bani, dar te blestemă o viață dacă le furi buletinul, pentru că să-ți faci unul nou e un coșmar birocratic. După ce USR și eu am susținut ideea că domiciliul trebuie eliminat din cartea de identitate, fără de care nu ai niciun drept, MAI vine cu un proiect de ordonanță complet absurd. Vor dovadă de la proprietar că locuiești la adresa din buletin și trimit Poliția peste tine sau peste proprietar să verifice dacă stai acolo. Fără declarația Poliției nu primești cartea de identitate și pot să ți-o anuleze și pe cea pe care o ai. Adresa în buletin nu are nici o valoare pentru nimeni, doar pentru mințile de milițieni. Este genul de relicvă sovietică rămasă în UE în 2021. Trebuie scoasă cu totul adresa de acolo, avem CNP, statul poate da de noi. În loc să meargă în această direcție, MAI insistă să dea cu cașcheta în zid”, declară Cristian Ghinea, coordonator de politici publice al USR.
USR arată că dacă Guvernul va adopta modificările propuse de MAI la OUG 97/2005, „milioane de români vor fi afectați, vor rămâne fără acte de identitate, deci fără drepturi”.
USR a propus în iunie 2021 eliminarea domiciliului de pe cărțile de identitate
„Ordonanța pe care MAI o vrea adoptată de Guvernul Ciucă va afecta milioane de români plecați în străinătate și care au încă domiciliul în țară. O carte de identitate anulată le anulează dreptul de a vota sau de a se întoarce în România să-și preschimbe documentele. Cum va intra în țară un român care nu mai are carte de identitate valabilă? O carte de identitatea anulată în România le anulează dreptul la legalitate. Apoi, proiectul MAI afectează cetățenii din două țări, nu doar din România. În momentul actual, peste 450.000 de români basarabeni au cetățenie română și carte de identitate românească, iar dintre ei peste 250.000 se află în state UE. Dacă actele lor de identitate vor fi considerate nevalabile, ei se vor afla ilegal pe teritoriul UE”, afirmă și deputatul USR Bogdan Rodeanu, vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților.
„Stai în chirie și proprietarul nu vrea să declare, ai rămas fără buletin. Muncești afară, dar ai domiciliul oficial în țară, rămâi fără buletin. Ai domiciliu în oraș ca să-ți dai copilul la o școală mai bună, dar locuiești într-un sat fără școală, ai rămas fără buletin. Ai venituri mici, stai într-o locuință comună cu alte persoane, în gazdă, sau ești o persoană fără adăpost, nu vei avea niciodată buletin. Proiectul ăsta e făcut fie să dea de muncă polițiștilor care nu știu să prindă infractorii, fie să îngreuneze accesul la vot al unor categorii de cetățeni care nu aleg niciodată PSD. Sau e vechiul reflex milițienesc de control al populație pe care simt ei că-l pierd după introducerea buletinului electronic finanțat prin PNRR”, mai precizează Cristian Ghinea. USR a propus în iunie 2021 eliminarea domiciliului de pe cărțile de identitate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰