Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Deciziile pentru plafonarea preţurilor la energie și gaze, amânate pentru că ministrul Energiei este în concediu

Pentru că suntem pe sfârşit de vară, una dintre cele mai mari griji este cea a facturilor la energie şi gaze. Astăzi ar fi trebuit să aflăm ce soluţii noi are Ministerul Energiei pentru plafonarea preţurilor, după ce s-a dovedit că măsura este extrem de costisitoare şi nu există fonduri suficiente pentru ea. Doar că, potrivit informațiilor Observator, ministrul este în concediu.

de Larisa Bernaschi

la 22.08.2022 , 14:26

PSD și PNL au opinii diferite în ceea ce ar trebui să se întâmple mai departe cu facturile la energie. În acest moment, prețul este plafonat la 68 de bani MWh. Marcel Ciolacu spune că același preț va rămâne pentru consumatorii casnici chiar dacă se revine la o piață reglementată, lucru care ar tebui făcut abia de la 1 ianuarie sau din luna martie, atunci când expiră OUG care prevede plafonarea și compensarea.

Este extrem de costisitor să avem această OUG în vigoare tocmai de aceea, PSD a propus în cadrul coaliției și o supraimpozitare a tuturor celor care sunt pe lanțul de aprovizionare pe zona de energie, pentru a mai face rost de bani pentru a plăti tot către aceleași companii această compensare, astfel încât facturile românilor să nu crească.

ANRE a transmis, luni, informările privind piaţa de energie solicitate de prim-ministrul Nicolae Ciucă, în urmă cărora ar trebui să se ia și o decizie. Tot astăzi, prețul gazului în Europa a trecut pentru scurt timp de pragul de 3.000 de dolari pe mia de metri cubi în tranzacțiile de luni pentru prima dată după 8 martie. Gazprom nu a exclus săptămâna trecută ca la iarnă prețul gazelor să atingă 4.000 de dolari pe mia de metri cubi.

Vezi și
Larisa Bernaschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Deciziile pentru plafonarea preţurilor la energie și gaze, amânate pentru că ministrul Energiei este în concediu