Video Şansa de care poate profita România, ca să intre în Schengen anul acesta. Votul negativ al Austriei nu ar fi singura cauză a eşecului
Austria a sfidat întreaga Uniune Europeană şi a mers până la capăt cu veto-ul său adresat României. Oficialii de la Bucureşti acuză interese politice, în timp ce ministrul Afacerilor Interne de la noi consideră că refuzul de a ne integra în Schengen ajută Rusia. De altfel, şi autorităţile de la Bruxelles spun că decizia de ieri demonstrează, încă o dată, fragmentarea Uniunii Europene. Teoretic, am mai avea o şansă să intrăm în zona de liberă circulaţie în acest an. Ar fi o procedură extraordinară, cerută de însăşi preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola - cazul României să fie discutat la Consiliul Uniunii Europene, unde să fie găsit un compromis în pofida votului de joi.
Cancelarul şi ministrul Afacerilor Interne din Austria au ţinut la distanţă jurnaliştii români, preferând să discute doar cu ceilalţi, după care au părăsit repede sala. Oficialii de la Bucureşti au sperat până în ultima clipă că Austria se va răzgândi, aşa că dezamăgirea lor a fost şi mai mare.
Reacţii după respingerea României în spaţiul Schengen
"Regretăm şi sincer, nu înţelegem poziţia inflexibilă arătată de Austria. Mai mult ca oricând în ultimul an, România a dovedit că este un veritabil actor în asigurarea securităţii europene", a declarat Nicolae Ciucă, premierul României. "Este un eşec al Dreptei Europene. Cancelarul Austriei şi ministrul de Interne al Austriei, care sunt membri ai familiei europene de dreapta, astăzi au votat total incorect", susţine Marcel Ciolacu, preşedintele PSD.
Strategia Vienei a fost denunţată şi de ministrul Afacerilor Interne din Bulgaria, ţară refuzată de Olanda. "Bulgaria și România îndeplinesc toate cerințele tehnice pentru acceptarea noastră în Schengen. Problema este politică", este de părere Ivan Demerdzhiev, ministrul bulgar de Interne.
- Comunicat dur al MAE: Poziția Austriei, "inadmisibilă" și "nejustificată". A fost convocată ambasadoarea Vienei...
- Momentul în care Austria s-a răzgândit brusc privind Schengen, cu 3 săptămâni înainte de vot. Profesor din...
- Antreprenorii români încep boicotul, după ce Austria a votat NU pentru Schengen. "Nu vom mai lucra cu OMV Petrom...
La fel de dezamăgiţi au fost şi europarlamentarii care, la rândul lor, au negociat intens intrarea noastră în Spaţiul Schengen. "Ceea ce am văzut astăzi nu are precedent pentru că am văzut o atitudine cinică", afirmă Dragoş Tudorache, europarlamentar. "Austria nu respectă legislaţia UE şi tratatul. O decizie nefavorabilă va alimenta partidele extremiste, populiste şi asta nu e în avantajul nimănui", adaugă Dacian Cioloş, europarlamentar.
Bode: Rusia, singurul câştigător al votului de joi
Comisarul European pentru Afaceri Externe a primit refuzul acceptării în Schengen a României şi Bulgariei ca pe o ofensă personală. În consecinţă, a promis că scopul mandatului său este ca şi noi, şi vecinii din sud să intrăm în zona de liberă circulaţie. "Meritați să fiţi membri cu drepturi depline ai Schengen. Meritaţi să aveţi acces la libera circulaţie în spaţiul Schengen. Ați avut un sprijin puternic din aproape toate statele membre", a declarat Ylva Johansson, comisar european pentru Afaceri Interne.
Ministrul român al Afacerilor Interne consideră că, în acest refuz, există un singur câştigător. "Credeţi că Rusiei nu îi convine de minune că România nu este integrată pe deplin în spaţiul UE?", se întreabă Lucian Bode. În opinia europarlamentarului Victor Negrescu, alta a fost marea problemă cu care ne-am confruntat: "Nu am reuşit decuplarea. Ăsta reprezintă princialul eşec. Era singura variantă care ne-ar fi permis nouă să intrăm în spaţiul Schengen".
Iohannis: Procesul de aderare la Schengen continuă
Preşedintele Klaus Iohannis spune, într-o postare pe Facebook, că procesul de aderare merge mai departe, în ciuda reacţiei Austriei. De altfel, chiar şi el precizează că votul negativ riscă să afecteze unitatea europeană, atât de importantă în contextul geopolitic actual. "Un singur stat membru a ales să ignore aceste realități și să blocheze unanimitatea europeană, în mod inexplicabil și dificil de înțeles pentru întreaga Uniune Europeană. Atitudinea regretabilă și nejustificată a Austriei din cadrul reuniunii de astăzi riscă să afecteze unitatea și coeziunea europene, de care avem atât de multă nevoie mai ales în actualul context geopolitic", a scris pe Facebook preşedintele Klaus Iohannis.
Europarlamentarul Rareş Bogdan susţine că principala vinovată pentru eşecul decuplării este chiar Bulgaria. Oficialii de la Sofia au refuzat să fie analizaţi separat de România, astfel că - fiind luaţi la pachet - votul final al Olandei a fost tot negativ. Ulterior, reprezentanţii Ţărilor de Jos au declarat că nu se opun intrării în Schengen a României, doar că nu au avut cum să voteze separat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰