Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacţia asociaţiilor civice după decizia privind eliberarea lui Liviu Dragnea: "Încă o zi ruşinoasă pentru Justiţia Română"

Asociaţiile civice au reacţionat, joi, după ce Tribunalul Giurgiu a decis eliberarea condpe iriţionată a lui Liviu Dragnea. ”Încă o zi ruşinoasă pentru Justiţia Română”, a transmis comunitate Corupţia ucide, precizând că ”este foarte posibil să-l caute cu Interpolul ca pe Udrea, Bica, Ghiţă, Mazăre”, informează news.ro.

de Redactia Observator

la 15.07.2021 , 14:44

Reacţia asociaţiilor civice după decizia privind eliberarea lui Liviu Dragnea: "Încă o zi ruşinoasă pentru Justiţia Română" - Hepta

”Nu ne rămâne decât să sperăm că va mai vizita această puşcărie şi pentru alte dosare”, au afirmat, la rândul lor, reprezentanţii Asociaţiei ”Evoluţie în instituţie”. Ambele organizaţii au fost implicate în protestele faţă de guvernarea PSD pe vremea când formaţiunea era condusă de Liviu Dragnea.

”Liviu Dragnea a fost eliberat condiţionat de către Tribunalul Giurgiu, căci de-aia a cerut strămutarea! N-am înţeles dacă i-au dat interdicţie de părăsire a teritoriului, aşa că este foarte posibil să-l caute cu Interpolul ca pe Udrea, Bica, Ghiţă, Mazăre. Încă o zi ruşinoasă pentru Justiţia Română”, au scris, joi, pe pagina oficială de Facebook, reprezetanţii comunităţii Corupţia ucide.

La rândul lor, reprezentanţii Asociaţiei ”Evoluţie în instituţie” au transmis: Puşcăriaşul Dragnea va fi eliberat de la Rahova după 2 ani de temniţă. Tribunalul Giurgiu a admis astăzi cererea „nimicului" de eliberare condiţionată. Nici nu aveau cum să decidă altfel judecătorii, mai ales ca acesta a suferit foarte mult în tot acest timp cât a fost închis. În plus, a fost şi ameninţat cu violul în puşcărie. Nu ne rămâne decât să sperăm că va mai vizita această puşcărie şi pentru alte dosare care vin din urmă: 10 August, Teldrum, fonduri europene. Are cineva un atelier auto care doreşte angajarea mecanicului Dragnea? Noi am auzit că s-a specializat la Rahova”.

Articolul continuă după reclamă

Ambele asociaţii au fost implicate în protestele faţă de guvernarea PSD pe vremea când formaţiunea era condusă de Liviu Dragnea. Fostul lider al PSD Liviu Dragnea va fi elibrat din penitenciar, în urma deciziei Tribunalului Giurgiu. Avoctul său, Flavia Teodosiu, a afirmat că eliberarea efectivă va avea loc după îndeplinirea formalităţilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri politice » Reacţia asociaţiilor civice după decizia privind eliberarea lui Liviu Dragnea: "Încă o zi ruşinoasă pentru Justiţia Română"