Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Primăria Sectorului 1 a făcut public contractul pe care îl are cu Romprest, precum şi actele adiţionale ale acestuia

de Redactia Observator

la 11.06.2021 , 21:31

Primăria Sectorului 1 a făcut public contractul pe care îl are cu Romprest, precum şi actele adiţionale ale acestuia - Mediafax

Primăria Sectorului 1 a publicat pe site-ul propriu contractul pe care îl are cu Romprest. Sursa citată precizează că demersul este pentru a „asigură transparenţa totală a relaţiei contractuale dintre Consiliul Local şi Compania Romprest Service SA, notează news.ro.

Pentru prima dată, după 13 ani de la semnare, contractul nr. J077/S/30.06.2008 cu privire la delegarea gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a Sectorului 1, împreună cu toate actele adiţionale ale acestuia, sunt disponibile pe site-ul instituţie”.

Articolul continuă după reclamă

 Toate persoanele interesate, cetăţeni, instituţii media, societate civilă, pot afla direct de la sursă cum au evoluat tarifele serviciilor prestate de către operator, care sunt principalele obligaţii ale operatorului de salubrizare şi ale autorităţii contractante sau care sunt condiţiile de reziliere a contractului, mai arată comunicatul de presă al Primăriei Sectorului 1.

Pe acelaşi subiect

„Pentru că nu avem nimic de ascuns, am dispus transparentizarea totală a relaţiei contractuale dintre Primăria Sectorului 1 şi Compania Romprest. Fostele administraţii au ţinut la secret multe dintre prevederile acestui contract, în special actele adiţonale. Până în prezent, nimeni nu a ştiut exact cât plătea primăria pentru serviciile de salubrizare şi cum s-a ajuns ca Sectorul 1 să plătească cel mai mare tarif din România pentru acest serviciu. Începând de astăzi, aceste informaţii sunt "la liber" pentru oricine”, a afirmat Clotilde Armand, conform sursei citate.

Contractul a fost încheiat iniţial pe o perioadă de 25 de ani şi a suferit modificări de-a lungul timpului, fiind încheiate 11 acte adiţionale.

Tarifele stabilite în momentul încheierii contractului şi anume în anul 2008 pentru serviciile de salubrizare au suferit modificări semnificative pe parcursul anilor. Prima creştere a tarifelor a fost aprobată în anul 2012, prin Actul adiţional nr. 7, când acestea au fost indexate cu indicele preţurilor de consum pe ramura apă, canal, salubritate, respectiv cu coeficientul de 0.515 cu data de referinţă luna iulie a anului 2011, adica trei ani de la data încheierii contractului.

Preţurile au mai fost modificate de încă două ori, în anii 2014 şi 2019. Astfel, prin Actul adiţional nr. 8 au fost actualizate tarifele începând cu luna octombrie 2014 cu indicele preţurilor de consum pe ramura apă, canal, salubritate, iar prin Actul adiţional nr. 11 au fost introduse tarife noi.

„Un alt aspect care a făcut obiectul actelor adiţionale îl constituie modificarea suprafeţelor în care Compania Romprest Service trebuie să asigure serviciile de salubrizare. În concret, prin Actele adiţionale nr. 3, 4, 5 şi 9 au fost adăugate suprafeţe noi la cele incluse iniţial în cadrul Anexei nr. 1 din Actul adiţional nr. 1”, mai indică sursa menţionată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Stiţi ce măsuri să luaţi pentru a preveni burnout-ul?
Observator » Ştiri politice » Primăria Sectorului 1 a făcut public contractul pe care îl are cu Romprest, precum şi actele adiţionale ale acestuia