Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noul certificat verde, obligatoriu la locul de muncă, este gata. Rafila: Se va lua o decizie politică

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că există o variantă tehnică privind certificatul digital COVID, elaborată la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

de Redactia Observator

la 16.12.2021 , 15:41

Noul certificat verde, obligatoriu la locul de muncă este gata. Rafila: Se va lua o decizie politică Noul certificat verde, obligatoriu la locul de muncă este gata. Rafila: Se va lua o decizie politică - Inquam Photos / Octav Ganea

El a menţionat că această variantă va fi dezbătută în cadrul coaliţiei, urmând să fie luată o decizie politică, potrivit Agerpres. "Noi avem o variantă tehnică, lucrată la Institutul Naţional de Sănătate Publică. Ea va fi dezbătută la nivelul coaliţiei şi se va lua o decizie politică, pentru că, până la urmă, e o decizie politică. (...) Nu pot să vă dau un orizont de timp, pentru că noi am propus. Acum, decizia e de natură politică, ea trebuie votată în Parlamentul României. În mod normal, ar trebui ca acest document să fie operaţional înainte de o creştere abruptă a numărului de cazuri", a spus el.

Posibilitatea testării cu teste antigen ar fi inclusă în noul proiect pentru certificatul verde, spunea Rafila în urmă cu o zi. 

Varianta Omicron se răspândeşte comunitar în România

Articolul continuă după reclamă

În contextul în care în România a fost confirmat primul caz de infectare cu Omicron la o persoană care nu a călătorit în afara ţării, ministrul Sănătăţii a precizat că măsurile adoptate vizează mai degrabă "frânarea", "întârzierea" răspândirii acestei variante. "Cu siguranţă că e vorba de un contact necunoscut, o persoană infectată. După confirmarea primelor două cazuri (cu Omicron, n.r.), chiar eu spuneam că e foarte posibil să mai avem cazuri în România. Sunt şi în alte ţări europene. Gândiţi-vă la numărul mare de persoane care călătoresc dinspre Marea Britanie, unde această tulpină tinde să devină dominantă. Este clar că se va răspândi şi în România, la fel ca în alte ţări. Măsurile care se iau sunt de frânare, nu de impermeabilizare, dacă vreţi, a frontierelor, ci de întârziere a răspândirii acestei tulpini. În mod evident, vom avea şi noi îmbolnăviri cu transmitere în comunitate. Important este când se va întâmpla aceste lucru", a explicat Rafila.

Pe acelaşi subiect

Formele de boală cu Omicron sunt uşoare în cazul populaţiei tinere

El a pus accent pe evoluţia formelor clinice de boală, adăugând totodată că deocamdată aceste aspecte sunt "incerte". Rafila a remarcat că, în marea lor majoritate, formele de boală sunt uşoare în cazul populaţiei tinere. "Vedem că îmbolnăvirea afectează în bună măsură şi persoanele vaccinate, pentru că dintre cei infectaţi şi confirmaţi în România, aproape toţi au fost vaccinaţi. Dar evoluţia clinică a fost foarte bună în cazul acestor persoane. Au fost asimptomatici sau cu simptome minore, care au dispărut după una-două zile", a arătat ministrul.

Potrivit punctului de vedere al OMS, a amintit el, vaccinarea, ca unică măsură, nu este suficientă în combaterea pandemiei şi sunt necesare şi alte măsuri pentru a încetini transmiterea SARS-CoV-2.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Noul certificat verde, obligatoriu la locul de muncă, este gata. Rafila: Se va lua o decizie politică