Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Motivul pe care Klaus Iohannis îl invocă pentru a prelua șefia NATO: "Mulți est europeni se consideră puțin lăsați deoparte"

În plin război la graniţele României, Klaus Iohannis se înscrie în cursa pentru şefia NATO. Ar putea fi primul lider din Estul Europei la conducerea Alianţei. Favoritul Statelor Unite şi al marilor cancelarii din Occident este, însă, Mark Rutte, premierul Olandei. Diplomaţia va fi cea care va înclina balanţa spre câştigător. 

de Marius Gîrlaşiu

la 23.02.2024 , 21:47

România a informat statele NATO că îl va propune pe Klaus Iohannis la functia de secretar general al Aliantei. Informatia a fost publicată de jurnaliştii de la Bloomberg, care au citat surse din diplomatia europeană. Numele preşedintelui a fost vehiculat recent si pentru o functie înaltă la nivelul Uniunii Europene.

Klaus Iohannis vrea la NATO și a pus presiune la întâlnirile cu liderii Europei

  • KLAUS IOHANNIS, preşedintele României: După părerea mea ar fi inadmisibil ca nicio poziție sa nu fie ocupata de o persoana din partea de Est.
Vezi și

Ideea unui şef NATO ales dintre liderii din Flancul Estic ar fi un mesaj direct pentru Vladimir Putin - în plin război la granițele României, cu Armata Rusă aflată în ofensivă pe Frontul de Est. 

Pe acelaşi subiect
  • CRISTIAN DIACONESCU, fost ministru de Externe: Semnalul ar fi unul foarte bun. Suntem în ochiul vulcanului. Dezbaterea în ceea ce privește opțiunea din România în mod sigur va exista. Urmează o luptă extrem de complicată diplomatic. Depinde foarte mult de muncă noastră, dar și de jocul de interese, de poziționări strategice.

Mandatul lui Jens Stoltenberg va expira în octombrie, după zece ani la conducerea NATO.

Presa europeană scrie că premierul Olandei, Mark Rutte, este favorit să preia funcția

  • MARIUS GÎRLAŞIU, reporter Observator: Casă Albă a anunțat că Joe Biden susține instalarea lui Mark Rutte în funcția de secretar general al NATO. Premierul Olandei se bucură de sprijinul marilor cancelarii occidentale. Președintele Franței, cancelarul german și premierul britanic și-au anunțat susținerea pentru Mark Rutte. Premierul Olandei este susținut în prezent de 20 din cele 31 state ale Alianței Nord Atlantice.

Cu toate acestea, nominalizarea lui Klaus Iohannis va complica eforturile Aliaţilor de a-l instala pe Mark Rutte la conducerea NATO.

Turcia, Ungaria si Bulgaria sunt deja împotriva premierului olandez

  • KLAUS IOHANNIS, preşedintele României: Alegerea pentru leadership trebuie să se facă și ținând cont de criteriul regional. Este unul din motivele pentru care mulți est europeni se consideră puțin lăsați deoparte.

Numirea secretarului general al NATO se face doar prin unanimitate si consens între Aliați. 

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Ştiri politice » Motivul pe care Klaus Iohannis îl invocă pentru a prelua șefia NATO: "Mulți est europeni se consideră puțin lăsați deoparte"