Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Modificarea Codului Fiscal, în primă lectură în Guvern. Ciucă: Sunt măsuri care vizează atât stabilitatea economică cât şi protejarea locurilor de muncă

Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal intră, miercuri, în primă lectură în Guvern. Premierul Nicolae Ciucă a declarat în şedinţă că este foarte clar că avem nevoie de decizii coordonate şi discutate la nivelul instituţiei guvernamentale şi avem nevoie ca soluţiile să poată fi acceptate.

de Redactia Observator

la 06.07.2022 , 10:53

Modificarea Codului Fiscal, în primă lectură în Guvern. Ciucă: Sunt măsuri care vizează atât stabilitatea economică cât şi protejarea locurilor de muncă Modificarea Codului Fiscal, în primă lectură în Guvern. Ciucă: Sunt măsuri care vizează atât stabilitatea economică cât şi protejarea locurilor de muncă - Facebook

”În ultima perioadă de timp am desfăşurat o serie întreagă de întâlniri, atât cu mediul de afaceri, mediul asociativ, am avut întâlnirea tripartidă cu patronatele, sindicatele şi reprezentanţii mediului de afaceri. Au fost întâlniri foarte bune în care am reuşit să analizăm subiectele care preocupă atât Guvernul cât şi structurile pe care le-am nominalizat”, a spus premierul.

El a continuat: ”Este foarte clar că avem nevoie de decizii coordonate şi discutate la nivelul instituţiei guvernamentale şi avem nevoie ca soluţiile să poată fi acceptate şi implementate în conformitate cu realitatea pe care o trăim. Sunt măsuri care vizează atât stabilitatea economică cât şi protejarea locurilor de muncă şi angajamentul nostru pentru a asigura predictibilitate mediului de afaceri şi dezvoltării economice, într-un cadru fiscal cât se poate de agregat la nevoile şi situaţia curentă”, a spus şeful Executivului.

Premierul a anunţat că astăzi, în şedinţa de Guvern, va fi în primă lectură un proiect de ordonanţă de urgenţă care vizează codul fiscal”, a spus premierul.

Articolul continuă după reclamă

Reducere de 15% din impozitul pe salariu pentru tinerii până la 26 de ani

Pe acelaşi subiect

Ministrul de Finanţe a afirmat că ”proiectul prevede o serie de ajustări ale Codului Fiscal, care sunt în concordanţă cu angajamentele asumate de România, în PNRR, în programul de guvernare şi în ceea ce înseamnă statutul de membru NATO, în sensul asigurării resurselor necesare înzestrării armatei române şi îmbunătăţirea securităţii naţionale, în contextul războiului din Ucraina.

”Practic, ajustarea fiscală pe care o propunem prevede pe de o parte protejarea cetăţenilor României care au statutul de salariaţi şi au veniturile de până în 4.500 de lei, şi în acest scop avem o serie de deduceri şi pentru salariaţii care au în întreţinere alte persoane, inclusiv copii”, a spus el.

Adrian Câciu a precizat că, pentru salariaţii tineri, de până la 26 de ani, ca titlu de noutate, se introduce o reducere de 15% din impozit pentru a creşte şi gradul de ocupare în rândul tinerilor, unde există un şomaj de natură structurală dar şi pentru angajaţii care au copii, în orice formă de învăţământ, pentru a încuraja trimiterea la şcoală şi evitarea abandonului şcolar.

”Pentru fiecare copil se va primi o deducere suplimentară de 100 de lei”, a arătat el.

Ministrul de Finanţe a menţionat că, ”în contrapondere, în proiectul de Ordonanţă există o serie de ajustări, pe partea de capital şi companii care în fapt nu reprezintă altceva decât eliminarea unor facilităţi, reconsersia unor facilităţi acordate în anumite zone, care şi-au atins deja elementul de potenţial în anii care au trecut. În acest moment, sunt solicitate a fi eliminate şi de către Comisia Europeană şi în PNRR, dar şi de către o foarte mare parte a mediului de afaceri”, a spus ministrul Finanţelor.

Premierul Nicolae Ciucă l-a întrerupt, afirmând că ”el nu le-ar zice eliminarea de facilităţi ci eliminarea de excepţii, pentru că parte dintre ele sunt excepţii.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

”Ne-am angajat prin PNRR şi prin întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanţii organismelor internaţionale ca aceste excepţii să fie eliminate şi să ajungem la o aplicare unitară în domniul fiscal”, a mai spus premierul Nicolae Ciucă. 

Adrian Câciu a mai spus că ”în această echilibrare şi ajustare fiscală, au în vedere şi o reconversie economică în sensul de a rămâne într-o zonă în care încurajează dezvoltarea economică”.

Modificări discutate cu FMI

”Dau un exemplu, extinderea facilităţii de profit reinvestit de către companii, ccătre companiile care dezvoltă noi capacităţi de producţie, de procesare sau retehlogizare a liniilor pe care le au, iar pe cealaltă parte componenta de microîntreprinderi care are un procent cantitativ mare din economia României, conducem această facilitate către zona productivă de valoarea adăugată ridicată şi mai ales către zona de ocupare, astfel încât facilitatea să fie adresată antreprenorilor şi companiilor care au cel puţin un angajat”, a afirmat Câciu.

El a precizat că sunt elemente care au fost discutate şi cu FMI. ”La baza acestor modificări sunt două studii de la Fondul Monetar Internaţional, unul de la Banca Mondială şi unul al Comisiei Europene, privind recomandări adresate României în ceea ce înseamnă consolidarea fiscală”, a spus el.

Ministrul de Finanţe a precizat că, dincolo de această Ordonanţă, nu renunţă la efortul cel mai important, de consolidare fiscală din perspectiva colectării, digitalizării instituţiilor, astfel încât să ajungem la un grad de conformare voluntară, în orizontul anului 2024, de 95%.

”Practic efortul statului va veni în contrapondere cu efortul pe care îl cerem contribuabililor”, a mai spus Câciu.

Premierul Nicolae Ciucă a spus, la rândul lui, despre angajamentul privind digitalizarea ANAF. ”Este un proiect pe care l-am început şi care trebuie finalizat, coordonat cu celelalte instrumente care să sprijine o colectare mai eficientă la bugetul de stat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Modificarea Codului Fiscal, în primă lectură în Guvern. Ciucă: Sunt măsuri care vizează atât stabilitatea economică cât şi protejarea locurilor de muncă