Video Măsurile controversate din OUG Trenuleţ: Guvernul îşi pune în cap bugetarii, pensionarii, dar şi studenţii
Se anunţă o nouă zi plină pentru Coaliţie! Liderii au reluat în această dimineaţă discuţiile despre măsurile menite să ţină în frâu deficitul bugetar, după ce şi ieri au abordat acest subiect de foc, în prima şedinţă în actuala formulă. Acum este timpul pentru negocierile cu sindicatele şi patronatele, pe tema măsurilor de austeritate care apar în deja celebra Ordonanţă Trenuleţ şi care ar trebui adoptate până la 1 ianuarie.
Premierul Marcel Ciolacu şi liderii partidelor de coaliţie au reluat discuţiile în ceea ce priveşte măsurile de austeritate care vor fi aplicate de anul viitor. La ora 13:00 au început discuţiile cu reprezentanţii sindacatelor şi patronatelor pe marginea Ordonanţei de Urgenţă care a fi adoptată până la finalul anului.
Măsuri controversate
Guvernul va îngheţa 4,9 milioane de pensii din sistemul public, pensii care nu vor mai beneficia de indexarea cu rata inflaţiei. Există totuşi o menţiune: ar putea să existe o compensaţie, adică pensiile mici şi medii să primească un ajutor în cursul anului viitor. Pentru angajaţii de aparatul bugetar, mai exact 1,3 milioane de oameni, aceştia vor avea îngheţate de anul viitor salariile, primele şi sporurile. Se discută dacă vor primi sau nu vouchere de vacanţă. Potrivit unor surse din Guvern, s-a ajuns la o variantă de compromis: bugetarii să primească vouchere de vacanţă, însă valoarea lor să fie înjumătăţită, adică de la 1.600 de lei la 800 de lei. Fiecare bugetar care va primi aceste vouchere trebuie să cotizeze la rândul lui pentru a completa diferenţa până la 1.600 de lei.
Există măsuri controversate şi în ceea ce priveşte concediul medical. În şedinţa coaliţiei de aseară, 27 decembrie, s-a discutat despre reducerea cotizaţiei pe care o primesc angajaţii din aparatul bugetar de la 75% la 65%. Sunt măsuri care privesc şi profesorii şi studenţii. Anul viitor, cadrele didactice nu vor mai primi acea primă de carieră de 1.500 de lei pentru profesori şi 500 de lei pentru personalul auxiliar. Aceste prime au fost introduse anul trecut, după greva din educaţie. Bursele elevilor vor fi plafonate la valoarea de anul acesta, iar în cazul studenţilor nu vor mai beneficia de reducerea cu 90% a biletelor de tren decât pe ruta între localitatea unde se află universitatea şi localitatea de domiciliu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰