Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ciolacu anunță salariu minim majorat de la 1 ianuarie și taxe descentralizate: Nu mai putem impozita oamenii la fel

Salariul minim trebuie majorat de la 1 ianuarie, pentru că, în caz contrar, migrația forței de muncă va continua către alte zone, spune Marcel Ciolacu. În cazul impozitelor pe locuințe, președintele PSD susține că taxele vor fi descentralizate. "Nu mai putem impozita oamenii la fel", a declarat liderul social-democrat.

de Redactia Observator

la 06.10.2022 , 13:42

Ciolacu anunță salariu minim majorat de la 1 ianuarie și taxe descentralizate: Nu mai putem impozita oamenii la fel - Mediafax Foto / Andreea Alexandru

"Din punctul meu de vedere, ele trebuie majorate de la 1 ianuarie. Vedem ce se întâmplă și în celelalte state europene, este o bătălie pe forța de muncă. Trăim cu toții în Uniunea Europeană și există o migrație a forței de muncă. Fără să mărim salariul minim pe economie, migrația va continua către alte zone. Deci trebuie să intervenim, nu putem doar să ne plângem că nu avem forță de muncă sau să căutăm soluții nu neapărat adecvate pentru a menține forța de muncă. Trebuie să intrăm într-o normalitate", spune Marcel Ciolacu, întrebat dacă ar fi de acord cu o majorare a salariului minim, dar nu de la 1 ianuarie.

Liderul PSD a precizat că "este importantă hotărârea foarte clară" că vor crește și salariul minim pe economie, că vor crește și pensiile. "Sunt ferm convins, după anumite discuții – și nu vă ascund faptul că, chiar dacă nu am avut acele celebre coaliții, asta nu a însemnat că împreună cu prim-ministrul și resposnsabilii din Ministerul de Finanțe noi nu am avut întâlniri și nu am discutat și despre execuția bugetară de anul acesta, discutăm și despre următoarea rectificare bugetară și de viitorul buget. În acest moment, este prima oară de la Revoluția când bugetul va fi făcut pe programe, cred că este o dezvoltare și a statului român dar și a viitoarei Românii pe care ne-o dorim. Câte procente sunt nu am stabilit încă în coaliție, dar sunt ferm convins că vom stabili cât mai repede acest lucru", a afirmat președintele social-democrat.

Ciolacu: Nu se introduc taxe noi

Articolul continuă după reclamă

Legat de impozitele pe locuințe, Marcel Ciolacu a spus că taxele vor fi descentralizate, pentru că "avem cele mai mici venituri din UE din impozitarea proprietarilor".

Pe acelaşi subiect

"Sub 2%, deși media UE este de 4,6%. Ministerul Finanțelor Publice va veni cu norme de aplicare. Nu mai putem impozita oamenii la fel", a precizat liderul PSD.

Liderul PSD anunță că Parlamentul nu se grăbește cu OUG pe energie: Important e să fie modificările așteptate de români

Marcel Ciolacu spune că Parlamentul nu se grăbește cu modificarea OUG pe energie și că e mai important ca legea să fie corectă și completă, decât să fie emisă rapid.

"Important este nu când e gata, ci ca modificările din Parlament să fie cele așteptate de români. Eu repet, nu intru pe formule de calcul și nu am văzut acest dialog. Ea este în aplicare. Sunt unele scăpări pe care le-am discutat și ni le-am asumat cu toții. Părerea mea este ca statul român trebuie să discute cu producătorii despre pierderi", a afirmat președintele social-democrat.

Marcel Ciolacu: Liberalizarea prețurilor din energie a generat un jaf uriaş. Nu o să stau cu mâinile în sân

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, ”e suficient să ne uităm la ce s-a întămplat cu marea piaţă liberă din energie – liberalizarea a generat un jaf uriaş, cu costuri uriaşe pentru toţi!”.

”Noi considerăm că în asemenea momente trebuie să intervină statul. Şi de aceea am plafonat preţurile la gaze şi energie, atât pentru populaţie, cât şi pentru IMM-uri! În toate momentele de criză sau recesiune, din istoria îndepărtată şi până la Marea Criză din perioadă interbelică sau, mai recent, în criza din 2008-2012 şi în situaţia actuală, soluţia structurală este una singură: investiţiile publice. Investiţiile publice, investiţiile făcute de stat în infrastructură, dar şi în oameni şi companii româneşti, în capitalul uman al României”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.  

Schemele de sprijin pentru populație, 6% din PIB

”Am două cifre mari de comunicat pentru anul acesta: cu PSD în această coaliţie, schemele de sprijin pentru economie - populaţie şi companii – reprezintă 6% din PIB, de 3 ori mai mult decât în guvernările Orban şi Cîţu. Coaliţia PSD-PNL-UDMR  a prins în buget, în acest an, 92 de miliarde lei pentru investiţii din buget, PNRR şi fonduri europene, mai mult cu 22 de miliarde de lei faţă de anul trecut (+30%). 92 miliarde lei este cea mai mare sumă alocată pentru investitii publice dupa Revolutie. Investiţiile publice au efecte de multiplicare în economie. Multiplicatorul cumulativ agregat al investiţiilor publice arată un coeficient de multiplicare între 1,5 şi 8. Adica la 1 leu investiţie publică se atrag efecte în economie de 1.5 lei pe termen scurt până la 8 lei la 5 ani de la finalizarea investiţiei, în funcţie de domeniu”, a arătat Ciolacu. 

Ciolacu a menţionat că, ”dacă avem în acest an o creştere economică de 4,6 - 4,8% - acestea sunt ultimele prognoze ale Băncii Mondiale şi FMI – totul se datorează susţinerii companiilor româneşti prin scheme de sprijin diversificate şi intensificărea investiţiilor publice”. ”Aceasta este calea corectă şi aşa ne propunem să facem în continuare. Vrem să vă sprijinim, pentru că doar susţinând companiile româneşti si menţinând la cote stabile consumul intern putem spera să trecem în 2023 la o etapă nouă de dezvoltare economică a ţării”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Ciolacu anunță salariu minim majorat de la 1 ianuarie și taxe descentralizate: Nu mai putem impozita oamenii la fel