Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Legea care îi permite lui Nicuşor Dan să organizeze referendumul, promulgată de Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care permite organizarea referendumului local anunţat de primarul Nicuşor Dan în acelaşi timp cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe 24 noiembrie. Potrivit legii, alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii de votare la referendumul local, dacă acesta are loc are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice.

de Redactia Observator

la 05.11.2024 , 13:56

Legea care îi permite lui Nicuşor Dan să organizeze referendumul, promulgată de Iohannis Legea care îi permite lui Nicuşor Dan să organizeze referendumul, promulgată de Iohannis - Profimedia

Administraţia Prezidenţială a anunţat că Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat marţi, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a referendumului naţional din 26 mai 2019, scrie News.ro.

Iohannis a promulgat legea care permite organizarea referendumului anunţat de primarul Nicuşor Dan

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 29 octombrie, cu 221 de votui pentru, 18 voturi contra şi 19 abţineri, proiectul de lege care prevede organizarea referendumului local în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale.

Articolul continuă după reclamă

Astfel, alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii de votare la referendumul local, dacă acesta are loc are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice.

Pe acelaşi subiect

Legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi reglementarea unor măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a referendumului naţional din 26 mai 2019, în sensul eficientizării şi ordonării activităţii infrastructurii implicate atât în organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European cât şi a referendumului naţional, al eliminării eventualelor disfunctionalităţi precum şi al înlăturării vidului de reglementare în ceea ce priveşte desfăşurarea concomitentă a operaţiunilor electorale şi referendare.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat, cu 47 de voturi favorabile şi două voturi împotrivă, pentru organizarea referendumului local propus de primarul Nicuşor Dan.

Referendumul va fi organizat în data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că estimează costurile acestuia la 7 milioane de lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Legea care îi permite lui Nicuşor Dan să organizeze referendumul, promulgată de Iohannis