Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Klaus Iohannis, despre o funcţie UE sau NATO: Nu intenţionez să îmi scurtez mandatul. Ce spune despre vila din Aviatorilor

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit azi  la Cotroceni pe preşedintele Muntenegrului, Jakov Milatovic.  Şeful statului a declarat că nu plănuieşte să-şi scurteze mandatul pentru a ocupa o funcţie în UE sau NATO. Totodată a dat asigurări că România nu va trimite combatanţi în Ucraina. A mai explicat, în legătură cu scandalul vilei din Aviatorilor, că nu a solicitat locuință de protocol şi nici nu i s-a oferit una.

de Redactia Observator

la 12.03.2024 , 13:02

Klaus Iohannis, despre o funcţie UE sau NATO: Nu intenţionez să îmi scurtez mandatul. Ce spune despre vila din Aviatorilor Klaus Iohannis, despre o funcţie UE sau NATO: Nu intenţionez să îmi scurtez mandatul. Ce spune despre vila din Aviatorilor - precidency.ro

Întrebat dacă vizează o funcţie europeană sau în NATO, preşedintele Klaus Iohannisa declarat, marţi, la Palatul Cotroceni, că nu intenţionează să îşi scurteze mandatul şi că va face o declaraţie la ora 17.00 şi o să spună atunci mai mult.

"Ştiţi că voi face o declaraţie la ora 17.00 şi o să vă spun atunci mai mult dar nu intenţionez ză îmi scurtez mandatul de preşedinte", a răspuns preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine marţi, la ora 17:00, la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă pe tema NATO.

Articolul continuă după reclamă

Luna trecută, Klaus Iohannis ar fi fost propus de România pentru funcţia de secretar general al NATO, potrivit presei externe. De asemenea, numele preşedintelui a fost vehiculat recent şi pentru o funcţie de conducere la nivelul Uniunii Europene.

Pe acelaşi subiect

Klaus Iohannis: România nu va trimite combatanţi în Ucraina 

Referitor la afirmaţiile lui Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina, preşedintele a spus că România nu va trimite combatanţi în Ucraina.

Şeful statului a menţionat că o posibilă trimitere de combatanţi în Ucraina nu poate fi luată în considerare sub mandat NATO, fiindcă Ucraina nu este aliat NATO dar că, în rest, dacă există înţelegeri bilaterale între un stat şi Ucraina, pe orice temă, atunci aceste chestiuni ţin strict de înţelegerea bilaterală.

"O posibilă trimitere de combatanţi în Ucraina nu poate fi luată în considerare sub mandat NATO, fiindcă Ucraina nu este aliat NATO. În rest, dacă există înţelegeri bilaterale între un stat şi Ucraina, pe orice temă, atunci aceste chestiuni ţin strict de înţelegerea bilaterală", a declarat preşedintele Iohannis.

"România nu va trimite combatanţi în Ucraina. Noi sprijinim Ucraina în foarte multe feluri şi vom continua. România este alături de Ucraina şi ucraineni şi vom continua sprijinul nostru atât timp cât va fi nevoie", a completat Iohannis.

Iohannis, despre vila din Aviatorilor: Nu am solicitat locuință, nici nu mi s-a oferit

Președintele Iohannis a mai explicat că nu a solicitat nicio locuință de protocol, întrebat despre vila din Bulevardul Aviatorilor.

"Am observat că există o preocupare intensă, dar este o preocupare legată de alegeri, este o preocupare electorală, nu este o chestiune de actualitate. Eu nu am solicitat o locuință, nici nu mi s-a oferit, despre asta citesc în gazetă", a declarat președintele Klaus Iohannis.

Scandalul a fost declanşat după ce Recorder a dezvăluit că Regia Protocolului de Stat (RA-APPS) renovează o vilă de pe Bulevardul Aviatorilor din București. Clădirea are aproximativ 1.200 mp, iar renovarea ar costa mai multe milioane de euro. RA-APPS nu a spus ce destinaţie are. Conform legii, președintele României poate primi la finalul mandatului o casă din patrimoniul RA-APPS.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Klaus Iohannis, despre o funcţie UE sau NATO: Nu intenţionez să îmi scurtez mandatul. Ce spune despre vila din Aviatorilor