Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Klaus Iohannis: Cred că rotaţia guvernamentală este posibilă şi se va întâmpla. Ce spune de scenariul alegerilor anticipate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că rotaţia guvernamentală este posibilă şi se va întâmpla, afirmând că, în momentul de faţă, nu există o alternativă viabilă la coaliţia guvernamentală, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 03.04.2023 , 21:44

"Eu cred că această rotaţie este posibilă şi se va întâmpla. Nu cred că, în momentul de faţă, există o alternativă viabilă la această coaliţie şi partidele au înţeles, toate partidele au înţeles acest lucru", a spus şeful statului, după întâlnirea cu cancelarul german, Olaf Scholz.

Şeful statului a fost întrebat dacă ia în calcul varianta alegerilor anticipate. "Această rotaţie va veni cu probleme suplimentare care trebuie negociate. În măsura în care va fi nevoie, mă voi implica pentru a garanta stabilitatea şi bunul mers al lucrurilor. Dacă ad absurdum nu se întâmplă aşa şi lucrurile se îndreaptă spre o situaţie de aşa-zise alegeri anticipate - care, expressis verbis, nu sunt prevăzute în Constituţie - dar evident, ele pot avea loc, complicat de ajuns acolo, atunci va fi decizia coaliţiei şi eu mă voi implica pentru a garanta stabilitatea ţării, pentru a garanta un mers normal al lucrurilor publice.

Până la urmă alegeri vor fi, cel mai târziu la sfârşitul anului viitor. Încă o dată, eu cred că se va întâmpla rotaţia la conducerea Guvernului şi sunt convins că această coaliţie va merge mai departe. Cum va arăta acest lucru, în detaliu, vom vedea, însă nu sunt motive de îngrijorare", a afirmat preşedintele Iohannis.

Vezi și

Iohannis: România a înţeles că vor veni multe crize

Pe acelaşi subiect

El a reiterat că această coaliţie a apărut ca un rezultat al raţiunii politice.

"România a înţeles că vor veni multe crize. Politicienii au înţeles, spre surprinderea multora, că ţara trebuie guvernată de un Guvern cu o susţinere solidă în Parlament. Aşa s-a creat coaliţia care guvernează România de mai bine de un an, un Guvern condus de premierul Ciucă, care a reuşit să evite un impact grav al tuturor crizelor prin care am trecut până acum, atât criza energetică, cât şi criza de securitate", a spus Iohannis.

El s-a declarat din nou mulţumit de modul în care s-a guvernat. "Da, sunt mulţumit, fiindcă ceea ce trebuia să facă coaliţia şi Guvernul, să treacă România prin criză, a făcut-o cu succes. A, că nu absolut toate detaliile au fost rezolvate este, iarăşi, adevărat, dar nici nu cred că s-a aşteptat cineva ca această coaliţie să funcţioneze numai cu foarte bună înţelegere şi numai cu soluţii ideale. Este o coaliţie politică complicată între PNL şi PSD şi trebuie să vedem partea plină a paharului: s-au înţeles şi au rezolvat problemele cu care s-au confruntat", a adăugat şeful statului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Klaus Iohannis: Cred că rotaţia guvernamentală este posibilă şi se va întâmpla. Ce spune de scenariul alegerilor anticipate