Antena Meniu Search
x

Curs valutar

S-au încheiat consultările de la Cotroceni. Iohannis a discutat cu liderii coaliţiei şi cu USR. Partidele suveraniste nu au venit la discuţii

Consultările pentru desemnarea unui nou premier s-au încheiat. Klaus Iohannis a discutat, duminică, cu liderii partidelor PSD, PNL, UDMR, USR şi minorităţi. Delegaţia AUR a venit la Palatul Cotroceni, însă nu a intrat la discuţii cu şeful statului. Partidele SOS şi POT au lipsit, de asemenea, de la consultări.   

de Redactia Observator

la 22.12.2024 , 14:00

UPDATE 13:50 POT a anunțat că nu va participa la consultările pentru noul premier. "POT nu va participa la aceste consulări. Orice decizie va fi luată astăzi este una invalidă”, a spus Anamaria Gavrilă.

UPDATE 13:30 Partidul SOS nu a ajuns la consultările cu Klaus Iohannis.

UPDATE 13:30 USR a ieşit de la negocieri. Din delegaţie au făcut parte Elena Lasconi, Ionuţ Moşteanu şi Cătălin Drulă. "V-am invitat pentru consultări pentru formarea unui guvern după alegerile parlamentare", a spus şeful statului.

Articolul continuă după reclamă

UPDATE 12:50 Elena Lasconi, şefa USR, a ajuns la consultări.

Pe acelaşi subiect

UPDATE 12:30 Delegaţia AUR nu a participat la consultările de la Palatul Cotroceni, deşi a sosit la Cotroceni cu o dubă. George Simion a transmis că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis. "Nu intrăm în interiorul Palatului, în clădirea propriu-zisă, dacă acolo e Klaus Iohannis, nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim. Noi suntem singurii care respectă Constituţia şi singurii care nu îşi bat joc de poporul român", a declarat liderul AUR.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

UPDATE 12:15 Primii sunt reprezentanţii PSD, PNL, UDMR şi ai grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, care participă împreună. Sunt prezenţi liderii formaţiunilor - Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Kelemen Hunor şi Varujan Pambuccian.

UPDATE 12:00 Au început consultările de la Cotroceni.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În această dimineaţă liderii PSD şi PNL se întâlnesc în şedinţe separate, pentru a valida propunerea de premier şi structura Guvernului. Asta după ce şedinţa coaliţiei de sâmbătă s-a încheiat fără un acord în ceea ce priveşte noul executiv. 

La prânz, potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor începe la ora 12.00, când sunt invitaţi reprezentanţii PSD, PNL, UDMR şi ai Grupului minorităţilor naţionale.

De la ora 12.30 vor merge la consultări reprezentanţii AUR, urmaţi, la ora 13.00, de cei ai USR. De la 13.30, şeful statului se va consulta cu reprezentanţii Partidului S.O.S. România, iar de la 14.00 cu cei de la Partidul Oamenilor Tineri (POT).

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a afirmat, sâmbătă, că, după consultările de duminică, va exista o nominalizare de premier care să formeze Guvernul. Purtătorul de cuvânt al PSD a declarat că social-democraţii au ”suficientă resursă de competenţă încât să poată fi mai mulţi variantă de prim-ministru”.

PSD îl vrea premier pe Ciolacu

”Dar, din perspectiva mea (...) Marcel Ciolacu merită să fie, cred, prim-ministru. În mod normal, PSD când se află la guvernare, dă premierul din poziţia de preşedinte al partidului”, a mai declarat Romaşcanu. Potrivit acestuia, este o condiţie candidatul comun la prezidenţiale, iar social-democraţii ar putea susţine candidatura lui Crin Antonescu.

La rândul  său, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a anunţat, sâmbătă, că Marcel Ciolacu va conduce viitorul Guvern. Ulterior, el şi-a nuanţat declaraţia şi a precizat că negocierile nu s-au finalizat, dar el, personal, şi-a dori ca Marcel Ciolacu să rămână în fruntea Guvernului.

Întrebat dacă încearcă să-l convingă pe preşedintele PSD să rămână premier, Stănescu a afirmat: ”Da, eu încerc să-l conving”. Ulterior, Stănescu a refuzat să explice de ce Marcel Ciolacu are nevoie să fie convins să păstreze funcţia. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi un plan financiar ca să faceţi faţă scumpirilor anunţate pentru 2025?
Observator » Ştiri politice » S-au încheiat consultările de la Cotroceni. Iohannis a discutat cu liderii coaliţiei şi cu USR. Partidele suveraniste nu au venit la discuţii