Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Iohannis a vorbit la Bruxelles despre aderarea României la spaţiul Schengen. Când vom ajunge pe agenda JAI: "Progresul este lent, dar există"

Aderarea României la spațiul Schengen. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Bruxelles, că "nu va apărea această chestiune oficial pe agenda JAI până când nu avem un nivel de înțelegere suficient care să și permită o rezolvare pozitivă". Șeful statului a menționat că aderarea României la Schengen ar fi un succes al Uniunii Europene, nu al țării noastre.

de Redactia Observator

la 29.06.2023 , 17:13

Iohannis, despre aderarea României la spaţiul Schengen Iohannis, despre aderarea României la spaţiul Schengen - Facebook

Președintele Klaus Iohannis spune, joi, că aderarea României la spațiul Schengen nu va apărea pe agenda JAI "până când nu avem un nivel de înțelegere suficient care să și permită o rezolvare pozitivă".

Iohannis, despre aderarea la Schengen

"Formal acest subiect nu se discută în format Consiliu, se discută în format JAI. Informal, da, sunt pe foarte multe paliere discuții. (...) Vom continua să discutăm, să negociem, să căutăm soluții. Nu va apărea această chestiune oficial pe agenda JAI până când nu avem un nivel de înțelegere suficient care să și permită o rezolvare pozitivă. Nu putem să ne jucăm cu o chestiune vitală pentru România, probabil și pentru Bulgaria și desigur importantă pentru Uniunea Europeană. Nu putem să supunem la vot chestiuni o dată, și încă o dată, și încă o dată și să tot primim răspunsuri negative", spune Klaus Iohannis, potrivit Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

El afirmă că "atunci când această chestiune apare oficial pe agenda JAI, e suficient de pregătită și tratată ca să nu fie un nou eșec". Șeful statului a menționat că aderarea României la spațiul Schengen ar fi un succes al Uniunii Europene, nu al țării noastre. "Discuții sunt în foarte multe planuri. Progresul este unul lent, dar există un progres", încheie Klaus Iohannis.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Iohannis a vorbit la Bruxelles despre aderarea României la spaţiul Schengen. Când vom ajunge pe agenda JAI: "Progresul este lent, dar există"