Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Îi va permite sau nu CCR să candideze lui Călin Georgescu? Analist: "Nu se califică"

Coaliția s-a hotărât, dar nu prea. Candidatul comun la prezidențiale, Crin Antonescu, e deocamdată în faza testării, iar rezultatul din sondajele interne va fi decisiv pentru validarea sa. Înainte de o decizie, PSD şi PNL vor să afle şi scorul pe care l-ar obtine Călin Georgescu, Nicușor Dan sau Elena Lasconi. În plus, mai mulți lideri social-democraţi și-ar dori ca Marcel Ciolacu să intre din nou în bătălia pentru Cotroceni.

de Marius Gîrlaşiu

la 10.01.2025 , 20:27

Alegerea unui candidat pentru funcția supremă în stat a produs tensiuni uriașe la vârful PSD. "Cel mai important e că avem un acord politic pentru organizarea alegerilor prezidențiale. Turul I pe 4 mai, cel de-al II-lea pe 18 mai. Există în mod firesc o uriașă așteptare publică legată de fixarea acestor date", a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu, gata să demisioneze de la șefia PSD

Surse Observator spun că Marcel Ciolacu a amenințat că va demisiona de la șefia partidului, dacă liderii PSD îl vor forța să candideze, iar partidul va renunța la susținerea lui Crin Antonescu. Decizia ar trebui luată în luna februarie, în Congresul PSD. Până atunci, Marcel Ciolacu promite că PSD va respecta acordul din Coaliție, iar dacă acest acord va fi încălcat atunci el nu va mai fi președintele PSD.

Vezi și

"Domnul Ciolacu are un triplu dezavantaj. Pe de o parte vine dintr-un partid sistem, este prim-ministru și a eșuat în 24 noiembrie. Aceste dezavantaje pot înclina foarte mult balanța împotriva domniei sale", a explicat Cristian Pîrvulescu, analist politic.

Pe acelaşi subiect

Surse Observator spun că sondajele comandate de PSD și PNL vor testa intenția de vot pentru Crin Antonescu, în comparație cu Nicușor Dan, Călin Georgescu și Elena Lasconi.

Partidele din Coaliție ar putea renunța, în cele din urmă, la Crin Antonescu dacă rezultatele vor arăta că acesta nu are șanse în cursa pentru Palatul Cotroceni. "Eu sunt convins că nu au nevoie de o marionetă pentru că dacă ar fi avut nevoie aș fi fost ultimul om din România pe care să îl caute. Nu sunt marioneta nimănui și ca atare nici nu pot să bănuiesc că aceste partide caută o marionetă", a declarat Crin Antonescu. "S-a stabilit foarte clar că în ceea ce privește candidatul comun acesta nu poate fi unul dintre președinții celor două partide", a declarat Mihai Tudose, lider PSD.

Marea necunoscută rămâne, însă, candidatura lui Călin Georgescu

Cu 4 luni înainte de alegeri, nu e clar dacă CCR îi va permite să ia startul din nou în cursa pentru funcția supremă în stat.

"Domnul Georgescu, la atacurile permanente pe care le dă împotriva ordinii constituționale din România, nu se califică pentru a fi candidat la prezidențiale. Această anarhie care își are originea în anarhia promovată de legionari este foarte periculoasă pentru viitorul României", a declarat Cristian Pîrvulescu.

Anul trecut, Serviciile secrete au prezentat în CSAT rapoarte care arată că Federația Rusă a manipulat alegătorii pe TikTok, în favoarea lui Călin Georgescu.

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați pierdut bani din cauza unui mesaj fals despre livrarea unui colet?
Observator » Ştiri politice » Îi va permite sau nu CCR să candideze lui Călin Georgescu? Analist: "Nu se califică"