Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Haos în coaliţie cu data alegerilor prezidenţiale. PNL acuză PSD că vrea să profite de recalcularea pensiilor

Zile de foc în coaliţia PSD şi PNL. Aliaţii sunt dezbinaţi şi nu pot să cadă de acord când să organizeze alegerile pentru Cotroceni. PSD vrea în septembrie, când vor fi recalculate milioane de pensii. Liberalii îi acuză de populism şi spun că nu lasă timp pentru dezbateri electorale serioase. Decizia finală ar trebui să vină săptămâna viitoare, pentru că politicienii sunt sub presiunea legii.

de Marius Gîrlaşiu

la 20.06.2024 , 20:22

Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au păstrat tăcerea după negocierile de aseară din Coaliţie în care amândoi au rămas pe poziţii de forţă. Nu au fost mai comunicativi nici când s-au terminat discuţiile de astăzi de la guvern. În cele din urmă, liderii din cele două partide au ajuns la un compromis. După negocieri tensionate, PSD şi PNL au stabilit că primul tur din finala prezidenţială va avea loc pe 15 sau pe 29 septembrie. Surse Observator spun că liberalii insistă acum ca finala pentru Palatul Cotroceni să fie programată pentru data de 13 octombrie. Însă decizia finală va fi luată săptămâna viitoare într-o nouă şedinţă a coaliţiei de guvernare.

PSD şi PNL ar negocia în continuare varianta unui candidat comun

"Nu conteaza dupa parerea mea daca au loc in septembrie, octombrie sau noiembrie. Presedintele Romaniei va fi ales de romani, ci nu de partide, de aceea avem vot direct", a declarat Klaus Iohannis, preşedintele României. "Luna septembrie inseamna practic sa inceapa campania in perioada vacantelor. Se vrea ceva sa fie grabit, fara sa se tina cont de relevanta functiei prezidentiale", a declarat Nicolae Ciucă.

Vezi și

Sursele Observator spun că PSD şi PNL negociază în continuare varianta unui candidat comun, susţinut de ambele partide în lupta pentru Palatul Cotroceni. Liberalii şi-ar dori susţinerea PSD pentru Nicolae Ciucă şi ar oferi la schimb postul de premier şi funcţia de comisar european din partea României. De cealata parte, surse de la vârful Partidului Social Democrat spun că Marcel Ciolacu încearcă să evite lupta prezidenţială, iar liderul partidului ar vrea să păstreze funcţia de premier. Potrivit legii, data alegerilor prezidenţiale se stabileşte printr-o Hotărâre de Guvern care trebuie adoptată cu cel puţin 75 de zile înainte de ziua votului.

Marius Gîrlaşiu Like

Jurnalism înseamnă să publici tot ceea ce alții - de regulă liderii politici - nu vor să fie publicat. Orice altceva înseamnă doar Relații Publice. Nu am spus-o eu, a spus-o marele scriitor britanic George Orwell.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Haos în coaliţie cu data alegerilor prezidenţiale. PNL acuză PSD că vrea să profite de recalcularea pensiilor