Video Guvernul a pregătit trei variante pentru a asigura consumul de gaze în această iarnă. Consumatorii casnici nu vor fi afectaţi
Guvernul ia în calcul raționalizarea gazului pentru companii în această iarnă. O astfel de decizie ar urma să fie luată doar dacă autoritățile nu vor putea asigura necesarul de gaz din străinătate, în contextul războiului din Ucraina. Măsura nu i-ar viza pe consumatorii casnici care, nu doar că scapă de o eventuală raționalizare, dar prețurile la gaze rămân plafonate, la fel ca iarna trecută.
Pentru consumatorii casnici preţul nu va creşte în această iarnă pentru că este în vigoare acea ordonanţă de urgenţă prin care preţul la gaze este plafonat la 31 de bani pe kilowat/oră până la 31 martie 2023, inclusiv. În acest moment, România îşi asigură din surse proprii doar 85-90% din consumul intern, asta înseamnă că aproximativ 10-15% trebuie importate. În contextul crizei din Ucraina s-ar putea să nu mai avem gaz rusesc în Europa, s-ar putea ca toate livrările să fie oprite.
Tocmai de aceea, pe masa Guvernului există mai multe variante în acest moment. În primul rând, există un memorandum semnat cu Azerbaijan astfel încât să primim gaz de la ei. Însă există o problemă cu transportul, acest gaz trebuie să treacă prin Turcia. Sunt negocieri la nivel înalt în acest sens. O altă variantă ar fi gazul lichefiat din Statele Unite ale Americii, dar acesta ar putea ajunge până în Grecia şi este nevoie de o conductă care să lege Grecia de Bulgaria. Ultima soluţie, în cazul niciuna dintre cele două prezentate până acum nu poate fi aplicată până la finalul anului, ar fi raţionalizarea consumului la marile companii industriale. O decizie în acest sens ar urma să fie luată, cel mai târziu, săptămâna viitoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰