Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gabriela Firea, despre interzicerea avorturilor: "Voi milita pentru drepturile femeilor de a decide asupra corpului lor"

Ministrul propus la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea a primit, miercuri, aviz favorabil în comisiile de specialitate, cu 38 de voturi pentru, 18 abţineri şi 4 împotrivă. Aceasta a prezentat programul de guvernare şi măsurile pe care noul minister le va lua şi a răspuns la câteva întrebări punctuale, legate de interzicerea avorturilor şi educaţia sexuală în şcoli. Ea a arătat că este pentru dreptul femeilor de a decide pentru propriul corp, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 24.11.2021 , 21:50

Gabriela Firea, despre interzicerea avorturilor: "Voi milita pentru drepturile femeilor de a decide asupra corpului lor" - Profimedia

Gabriela Firea a declarat în cadrul audierii, că un minister al Familiei nu este o noutate, ci există şi în alte ţări precum Germania, Polonia Italia, Finlanda. Firea a prezentat o parte din măsurile care vor fi implementate prin programul de guvernare, şi a amintit că alocaţiile vor creşte, pentru copiii până în 2 ani, de la 427 la 600 de lei, în timp ce, pentru copiii între 2 şi 18 ani, creşterea va fi de da 214 lei la 243 de lei.

Deputatul independent Violeta Alexandru i-a spus Gabrielei Firea că tot ce a enumerat putea fi realizat de alte ministere. ”Pare că vi s-a creat un minister”, a spus Alexandru, afirmând că e o ironie, că preşedintele Klaus Iohannis va semna decretul de numire a celei care în campania electorală de la prezidenţiale îl acuza că nu are copii.

Cum a comentat vechiul conflict cu preşedintele Klaus Iohannis

Articolul continuă după reclamă

”Ca să vedeţi ce ironie, pe dumneavoastră, domnul preşedinte Klaus Iohannis vă va numi pe dumnevoastră ministrul Familiei, chiar pe dumneavoastră, care îi spuneaţi că o familie nu este normală dacă nu are copii. Ca să vedeţi ce ironie, să vă ocupaţi de ministerul Familiei şi domnul preşedinte să vă semneze decretul”, a spus Violeta Alexandru. În replică, Gabriela Firea a spus că acest minister ”nu e vorba o sinecură pentru Gabriela Firea şi nu i s-a dat un job, pentru că este senator”.

Despre subiectul interzicerii avorturilor, Gabriela Firea a spus că ”întotdeauna va milita pentru drepturile femeilor, ca ele să decidă pentru propria viaţă şi propriul corp".  ”Voi milita să aibă acces la servicii medicale, să poată vorbi, cele credincioase, cu duhovnicul. Sunt pentru libertatea de alergere pentru fiecare. Nu este o noutate şi nu contravine cu dorinţa mea şi a multora de a creşte natalitatea în România. Să nu ne întoarcem la vremurile dinainte de Revoluţie”, a spus senatoarea.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Gabriela Firea, despre interzicerea avorturilor: "Voi milita pentru drepturile femeilor de a decide asupra corpului lor"