Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fritz, după desecretizarea documentelor CSAT: "Un mare eşec instituţional al instituţiilor. Georgescu trebuie bătut la vot"

Primarul Timişoarei, vicepreşedintele USR Dominic Fritz, a declarat joi, despre desecretizarea documentelor CSAT privind primul tur de scrutin, că este un mare eşec instituţional al instituţiilor că, în loc să se focuseze pe aceste ingerinţe şi pe aceste fapte penale, criminale, organizate de Rusia, Curtea Constituţională a ales în ultima săptămână să facă o renumărare care a tras atenţia de la adevăratele probleme. El a mai arătat că Georgescu trebuie bătut la vot, informează news.ro.

de Redactia Observator

la 05.12.2024 , 16:27

Fritz, după desecretizarea documentelor CSAT: "Un mare eşec instituţional al instituţiilor. Georgescu trebuie bătut la vot" - Hepta

Dominic Fritz a declarat despre desecretizarea documentelor CSAT în cazul primului tur de scrutin că "suspiciunile sunt extrem de serioase". "Este un mare eşec instituţional al instituţiilor că, în loc să se focuseze pe aceste ingerinţe şi pe aceste fapte penale, criminale, organizate de Rusia, Curtea Constituţională a ales în ultima săptămână să facă o renumărare care a tras atenţia de la adevăratele probleme pe care le avem. Dar asta este situaţia acum pe care trebuie să o acceptăm şi, bineînţeles, toate instituţiile trebuie să-şi facă treaba", a afirmat Fritz într-o conferinţă de presă.

Fritz: "Georgescu trebuie bătut la vot"

El a menţionat că "Georgescu trebuie bătut la vot". "Trebuie ca românii să constate că el nu este un patriot, că el nu are în gând bunăstarea românilor, ci doar propria glorie şi gloria Rusiei. Şi, de aceea, e necesar ca prin mijloace democratice, chiar dacă contextul este unul extrem de vulnerabil, putem să-l batem", a subliniat primarul.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit lui Domnic Fritz, "oricine crede că acum o mână invizibilă va rezolva această criză în care suntem greşeşte". "Mai mult decât atât, mă tem că aşteptarea că cumva, cineva, nu ştiu, preşedintele, Curtea Constituţională, serviciile, cineva ne va scoate din această criză, este un mesaj demobilizator", a arătat el.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi în acest an Revelionul?
Observator » Ştiri politice » Fritz, după desecretizarea documentelor CSAT: "Un mare eşec instituţional al instituţiilor. Georgescu trebuie bătut la vot"