Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video După ce au aplaudat discursul "rasist" al lui Vikor Orban, liderii UDMR îi iau apărarea în presa maghiară. SUA a transmis că "este de neiertat"

Declaraţiile premierului maghiar Viktor Orban de la Tuşnad dăunează grav Coaliţiei. Vicepremierul Kelemen Hunor susţine că nu e nimic rasist în cele spuse de Orban despre amestecul raselor. Iar liderii coaliţiei îi răspund că vor discuta lipsa de reacţie a UDMR, după ce mai mulţi lideri ai formaţiunii şi chiar miniştri UDMR au fost prezenţi la Tuşnad şi au aplaudat discursul lui Orban.

de Redactia Observator

la 29.07.2022 , 20:08

În aplauzele participanţilor la tabăra de vară de la Tuşnad, Orban a susţinut că amestecul de rase este o "fiţă ideologică".

Viktor Orban, premierul Ungariei: Noi, în bazinul carpatic, nu suntem o rasă mixtă. Pentru aceasta ne-am luptat. Suntem dispuşi să ne amestecăm între noi, dar nu vrem să fim o rasă mixtă.

Vicepremierul României Kelemen Hunor i-a luat apărarea lui Orban în presa maghiară.

Vezi și

Kelemen Hunor, vicepremierul României: Punându-l în context, nu a fost un discurs rasist, nici un discurs bazat pe teoria rasei. Îndrăznesc să spun cu fermitate că în Orbán nu există nicio fărâmă de rasism.

Pe acelaşi subiect

Reacţiile de pe scena politică de la noi nu au întârziat să apară, după discursul lui Orban

Klaus Iohannis, președintele Romaniei: Este o eroare majoră şi este inadmisibil ca un înalt demnitar european să vină pe scena publică cu un discurs construit pe teoria raselor.

Nicolae Ciucă, premierul Romaniei: Astfel de declaraţii nedorite nu îşi au locul într-o Europă unde 27 de ţări trăiesc în pace şi prosperitate.

Marcel Ciolacu, președintele PSD: Declaraţia a fost jignitoare la toată lumea. O să avem o discuţie în cadrul coaliţiei.

Şi preşedintele Klaus Iohannis a cerut UDMR să iasă public şi să dea explicaţii, mai ales că la Tuşnad au fost prezenţi mai mulţi miniştri şi lideri ai formaţiunii.

Klaus Iohannis, preşedintele României: Nu putem să ne facem că acele spuse nu au fost aplaudate. Ei vor trebui să explice dacă au fost de acord cu conţinutul acelui discurs.

Ieri, Viktor Orban, aflat în Austria, şi-a apărat declaraţiile făcute în România. Cancelarul Austriei l-a taxat pe loc.

Viktor Orban, premierul Ungariei: Mă definesc ca un politician care se opune migrației și imigrației. Și nu vreau ca Ungaria să devină o țară de imigrație. Pur și simplu, civilizația noastră ar trebui păstrată așa cum este acum.

Karl Nehammer, cancelarul Austriei: Noi, în Austria, respingem, condamnăm în cei mai puternici termeni orice formă de bagatelizare şi minimizare a rasismului sau a antisemitismului.

Şi Casa Albă a reacţionat la cele spuse de Viktor Orban

Ned Price, purtător de cuvânt Departamentul de Stat: O retorică de acest gen este de neiertat la 75 de ani de la Holocaust.

UDMR încă nu a avut o reacţie publică în România faţă de declaraţiile liderului maghiar. Kelemen Hunor nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » După ce au aplaudat discursul "rasist" al lui Vikor Orban, liderii UDMR îi iau apărarea în presa maghiară. SUA a transmis că "este de neiertat"