Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Două scenarii luate în calcul în cazul donării unui "Patriot" Ucrainei. În ce condiţii am putea oferi Kievului definitiv sistemul de apărare

România încă nu a luat o decizie în ceea ce priveşte bateria Patriot, pentru Ucraina. Se poartă negocieri atât cu aliaţii NATO, cât şi interiorul Guvernului. Un răspuns final ar putea veni de la CSAT, pe care preşedintele Klaus Iohannis ar urma să îl convoace într-o şedinţă. Însă nici în această privinţă nu avem o dată exactă. 

de Bianca Iacob

la 21.05.2024 , 14:02

România poartă negocieri cu Aliații NATO pentru a primi ceva în schimbul bateriei Patriot pentru Ucraina. Ministrul Apărării a discutat cu șeful Pentagonului în cadrul Grupului de Contact pentru Ucraina. A fost o videoconferintă cu Aliații NATO cu scopul de a coordona și intensifica ajutorul militar pentru Ucraina. Între timp, asteptăm că președintele Klaus Iohannis să convoace ședința CSAT în care se va decide clar dacă ajutăm Ucraina cu o baterie Patriot. Surse de la vârful Guvernului au confirmat că "se poartă negocieri cu Aliații" în acest sens. 

Există două scenarii: fie vom disloca temporar bateria Patriot în Ucraina, iar Aliații vor instala și ei, tot temporar, un sistem similar în România, fie îl vom dona Ucrainei, dar în acest caz SUA va deconta costul din pachetul de ajutor de 60 de miliarde dolari pt Ucraina, mai exact România va primi bani pentru a achiziţiona altceva.

Vezi și
Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Două scenarii luate în calcul în cazul donării unui "Patriot" Ucrainei. În ce condiţii am putea oferi Kievului definitiv sistemul de apărare