Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Diana Şoşoacă susţine că a fost jefuită în Parlamentul României şi că ştie vinovatul: "Serviciile Secrete"

Nicio zi fără o dramă marca Diana Şoşoacă. Ieri, senatoarea a mai făcut un anunţ-şoc: i-au fost furate laptopul şi tableta din Senat. Nu a anunţat însă Poliţia, iar până acum nicio instituţie nu a confirmat oficial dispariţia dispozitivelor. Staff-ul Senatului i-ar fi explicat că este posibil să fie vorba doar de o confuzie.

de Andre Rotaru

la 17.12.2021 , 19:17

"Apropo ... Ştire de ultimă oră! Ieri, mi s-a furat din Parlament laptopul şi tableta STS în care aveam toate iniţiativele legislative". Este anunţul făcut de Diana Şoşoacă după ce a fost întrebată de un protestatar despre legile împotriva corupţiei pe care le-a iniţiat. 

Diana Şoşoacă acuză: A fost jefuită în Parlament

În fața presei, povestește că geanta cu cu cele două dispozitive ar fi fost furată din plenul Senatului, chiar de pe banca acesteia. "În timp ce dădeam un interviu, pe telefon. Acolo aveam iniţiative legislative în lucru. Una pe care o aveam era despre răspunderea magistraţilor. Ei cred că eu cine ştie ce secrete deţin pe aceste lucruri", a declarat Diana Şoşoacă

Vezi și

Explicaţia senatoarei în faţa parlamentarilor

Pe acelaşi subiect

Surse Observator spun că în faţa responsabililor din Parlament, senatoarea ar fi avut o altă explicaţie. Geanta cu cele două dispozitive ar fi dispărut de pe un pervaz din apropierea grupului AUR din Camera Deputaţilor. Senatoarea a declarat că, atunci când a anunţat furtul, i s-ar fi spus ... să mai aştepte.

"Am depus ieri plângere la Parlament. Mi s-a comunicat că se caută pentru că este posibil, fiind o geantă ca a tuturor parlamentarilor, să fi fost confundată. Tableta STS ar fi trebuit să fie descoperită de STS în câteva secunde", spune senatoarea. Totuşi, nu a anunţat poliţia. Motivul? "Sunt demnitar al statului român. Eu anunţ, pentru că sunt cu secrete de stat, se ocupă SPP-ul şi STS-ul"

Reprezentanţii Senatului au însă altă variantă. "Conţin date secrete sau lucruri de genul acesta? Nu, ele sunt foarte sumare, au patru pictograme", explică Ciprian Bucur, secretarul general al Senatului. Întrebat dacă un hoţ ar avea ce să facă folosind un dispozitiv de acest fel, el răspunde cu un "Nu" hotărât.

Pe cine bănuieşte Diana Şoşoacă de furt

Diana Şoşoacă afirmă că bănuieşte cine ar fi de vină pentru furt: "Serviciile Secrete"

În urma unei solicitări Observator, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a transmis că tabletele senatorilor funcţionează în regim securizat. În plus, ca o măsură suplimentară de siguranţă, STS a dezactivat conturile senatoarei astfel încât să nu mai poată fi accesate de alte persoane.

Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Diana Şoşoacă susţine că a fost jefuită în Parlamentul României şi că ştie vinovatul: "Serviciile Secrete"