Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Condiția pusă de Austria pentru a spune "da" României la Air Schengen. Mingea, pasată în curtea Comisiei Europene

Continuă discuţiile aprinse pe tema aderării României la Spaţiul Schengen. Astăzi, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit cu omologul său austriac, Gherhard Karner, în Slovenia, acolo unde are loc Forumul Salzburg. Evenimentul poate fi o şansă ca să obţinem clarificări din partea Austriei, legat de mult aşteptata aderare a ţării noastre la spaţiul de liberă circulaţie. Ce-i drept, avem ceva speranţe în privinţa unei posibile garanţii, şi asta pentru că Guvernul de la Viena a dat de înţeles chiar zilele acestea că este de acord cu aderarea României la Schengen, cu aeroporturile, într-o primă etapă. 

de Bianca Iacob

la 12.12.2023 , 18:42

Bianca Iacob, reporter Observator: Deocamdată nu avem concluzii clare în urmă discuțiilor politice dintre ministrul de Interne al României și omologul austriac pentru că avem această flexibilizare pe parte de transport aerian în Air Schengen, doar că mandatul ministrului de Interne cu care a plecat din România la aceste negocieri era unul clar, iar potrivit surselor Observator, era acela de a defini programul: de când România va intră în Schengen pe partea aeriană și următorul pas, când se va intră complet în Schengen și pe partea terestră.

Am urmărit declarații de presă ale ministrului de Interne care spunea că încă se negociază. Există discuții, nu există condiții. Am putea înțelege, din ce spunea ministrul de Interne, că nu sunt condiții, sunt reguli pe care România le respectă în acest moment. Referitor la ce discutăm, faptul că Austria spune "da" României pentru Air Schengen cu acele condiții de a triplă controlul la frontiere, de a oferi azil celor care vin din Afghanistan și Siria, și care ajung în Austria, sunt mecanisme clare care reglementează aceste lucruri. Așa cum spuneam și ieri, mingea este pasată în curtea Comisiei Europene. Rămâne de văzut cum se vor înțelege pe acest calendar pentru că, de cealaltă parte, Bulgaria spune că vrea să între complet în Schengen, din prima, nu etapizat, însă vom vedea care va fi rezultatul pentru că, repet, negocierile nu sunt închise. Nimeni nu a luat nicio decizie definitivă.

Cătălin Predoiu: "Există o mare diferenţă faţă de acum câteva luni. E ceva pe care putem construi"

Vezi și

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu afirmă că există o mare diferenţă faţă de acum câteva luni, bază "pe care se poate construi".

"Am avut, pe parcursul acestor luni precedente, discuţii complicate şi ele rămân în continuare discuţii complicate, dar, în acelaşi timp, clar există o mare diferenţă faţă de acum câteva luni de zile. Eu nu vreau să evaluez dacă e mult sau e puţin, este altceva, e ceva pe care putem construi, pe care putem continua. Eforturile care se fac şi de către delegaţia noastră şi de către delegaţia bulgară şi delegaţia austriacă, dar în acelaşi timp şi de către Comisie şi Preşedinţia spaniolă în acest cadru de discuţii, dar şi eforturile care se fac de către alţi colegi din alte state membre, care susţin aceste discuţii, sunt îndreptate tocmai în direcţia de a obţine un rezultat palpabil, concret, în luna decembrie şi în anul 2023", a spus Predoiu, într-o declaraţie de presă ţinută cu ocazia Forumului Salzburg organizat în Slovenia, potrivit Agerpres.

Ministrul a anunţat că a avut discuţii legate de posibilităţile tehnice de a lua o decizie în luna decembrie. Predoiu a abordat cerinţele impuse de Austria şi a menţionat că acestea nu sunt "condiţii", ci "măsuri adiacente". El a explicat că "România aplică aceste proceduri (...) conform criteriilor Schengen şi Acordului Dublin".

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Condiția pusă de Austria pentru a spune "da" României la Air Schengen. Mingea, pasată în curtea Comisiei Europene