Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Concluziile după vizita lui Ciolacu în SUA. Cea mai mare miză pentru țara noastră, eliminarea vizelor, vine cu o condiție

Marcel Ciolacu şi-a încheiat vizita de patru zile din Statele Unite, unde a purtat numeroase discuţii cu înalţi oficiali americani pentru a obţine beneficii şi investiţii în ţara noastră. Ieri, în ultima zi, la New York, premierul, împreună cu delegaţia română a avut întâlniri la Organizaţia Naţiunilor Unite. 

de Florentina Lazăr

la 07.12.2023 , 12:43

Vizita de patru zile a premierului în SUA s-a încheiat şi putem vedea şi primele concluzii. Poate cea mai mare miză pentru ţara noastră este eliminarea vizelor în anul 2025, însă România trebuie să îndeplinească şi o condiţie: rata de refuz să fie 3%, în contextul în care anul trecut acest procent era de peste 10%.

Au fost discuţii importante în cele patru zille pe care premierul le-a petrecut în SUA cu mai mulţi oficiali americani. Trei zile a stat la Washington, iar discuţiile s-au axat pe atragerea de investiţii americane în ţara noastră, în domenii precum apărare, energie dar şi tehnologie.

Marcel Ciolacu vrea investiţii americane în industria de apărare, mai exact să realizeze un hub regional de mentenanţă pentru avioanele F-16 în România şi de asemenea îşi doreşte, premierul, ca în 2030 să ajungă în ţara noastră şi primele avioane de luptă F-35.

Vezi și

România vrea investiții Google

În ceea ce priveşte zona tehnologică, au fost discuţii cu reprezentanţii Google, iar delegaţia română şi-a arătat interesul ca gigantul tehnologic să investească în ţara noastră, aşa cum a făcut-o şi în alte state europene şi să creeze un centru de date care ar aduce mii de locuri de muncă pentru români.

Au fost discuţii şi pe zona energetică şi mai apoi aici, la New York, Marcel Ciolacu şi delegaţia română din care fac parte miniştrii apărării de externe, dar şi economiei, au avut întâlniri la Organizaţia Naţiunilor Unite. 

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Concluziile după vizita lui Ciolacu în SUA. Cea mai mare miză pentru țara noastră, eliminarea vizelor, vine cu o condiție